S-a pus problema iarăși, fiind 15 ianuarie, dacă Eminescu să fie sau nu socotit important pentru România și pentru viitorime. Întrebat să fie norodul! – ar da să zică vocea rațiunii. Ba să fie reconsolidată sau nu poziția lui Eminescu de către elita academică și literară – ar dă să zică vocea moftangiilor.
În realitatea firească, naturală, Eminescu nu are nevoie de salvatori mai ales câtă vreme este atacat și contestat după mai bine de 13 decenii de la moartea sa.
Aurul scăpat, din greșeală sau nu, în closet, peste secole redescoperit, tot ceea ce era în jurul său la cădere se fa vi descompus, aurul va fi să fie tot aur. Așa este și cu potrivnicii de astăzi ai lui Eminescu, peste secole va fi redescoperit DOAR Eminescu, aurul, nicidecum lătrăii înregimentați politic și ocult, auto-considerați (sau împinși de un ridicol sens al ironiei) elită.
O adevărată elită crează valori durabile, folositoare neamului și mai ales viitorimii, nu demolează, nu trage foloase personale prin roluri cheie primite în schimbul unor slugărnicii oculte și potrivnice neamului.
Nimeni nu poate contesta deșteptăciunea ălora care sunt considerați pompos elita, ci doar scopurile vizibile la care s-au înhămat, începutul rezultatelor muncii lor și vădita luptă a lor împotriva neamului. Asistăm, sau mai bine spus reasistăm, la trădarea intelectualității. Încă o dată se confirmă faptul că deștepții țării aduc daune incomensurabile neamului mai mult decât ignoranța (mai mult sau mai puțin aparentă) a norodului…
Multe voci acuză tinerii și copiii că nu mai citesc clasicii sau nici modernii, ba chiar nu mai citesc deloc. Fals, foarte fals. În nicio generație de până la acestea de astăzi nu a existat atâta sete de informație veridică și tinerime atât de vioaie la minte. Și ea, generația, are dreptul să-și aleagă CE să asimileze și de bună seamă că știu, iar unii chiar mult mai bine, cine este Eminescu.
Am răsfoit astăzi presa, curios să văd cum a fost omagiat Eminescu la 170 de ani de la naștere și ce mai înseamnă cultură la români. Am dat peste lucruri bune și frumoase dar… și peste prăpăstioase pierderi de vreme… (apasă pe textul albastru).
Lăsați-l pe Eminescu în veșnicia lui, nu mai pretindeți bani scriind sau vorbind nici de bine nici de rău despre el, faceți-o gratuit scriindu-vă sau vorbindu-vă vouă înșivă. Întrebați-vă cugetul, atât cât mai aveți, dacă îi datorați sau nu vreo ceva acestui oarecare Eminescu.
Dacă simțiți că nu-i datorați nimic, înseamnă că limba pe care o vorbiți nu este româna iar sufletul vostru este străin de sufletul neamului românesc și, astfel, nimeni nu are de ce să vă judece, nici asculte.
Dacă simțiți că spiritul românesc a generat un Eminescu și apoi, deceniile ce au urmat, mulți alți oameni de seamă în mai toate domeniile, iar voi sunteți tot rezultatul acestui spirit și aveți nu doar moștenire, ci și datoria să creați în același spirit, atunci, spor la frumoasa trudă a creației…
Rămân la convingerea că mai mult atrag tinerii spre Eminescu contestatarii săi decât lăudătorii … Dacă mai este contestat înseamnă că mai are încă impact, fie el de-a-ndoselea.
Restul, îl citiți sau nu, tot aia e, fiindcă, oricum, duhul lui s-a impregnat definitiv în ființa neamului din care s-a zămislit. Ne-am născut după el, din el, cu el în fibra sufletului și vom muri de el, cu el, veșnicindu-l.
