Ecoul unui eveniment grandios la Roma: FESTIVAL INTERNAȚIONAL DE MUZICĂ CORALĂ ROOTS FEST

0

FESTIVAL INTERNAȚIONAL DE MUZICĂ CORALĂ ROOTS FEST
1-2 NOIEMBRIE 2019

Pe 1 și 2 noiembrie s-a desfășurat la Roma a treia ediție a festivalului internațional de muzică corală ”Roots Fest”, organizat de asociația culturală ARPRO în colaborare cu Accademia di Romania in Roma și Institutul Cultural Român din București cu patronajul Ambasadei României în Italia, al Asociației Naționale Corale din România și Biblioteche di Roma.

Festivalul Roots Fest reunește coruri de naționalități și confesiuni diferite sub semnul muzicii în locații prestigioase din Cetatea Eternă: Accademia di Romania in Roma și Bazilica Sf. Vitale.

Noutatea acestei ediții a fost prezența a doi invitați de prestigiu în juriul onorific: Maestrul Voicu Enăchescu, președintele Asociației Naționale Corale din România, directorul Centrului Național de Artă ”Tinerimea Română” și dirijorul corului de cameră ”Preludiu” și Alina Pârvulescu, secretar general al Asociației Naționale Corale din România.

Roots Fest a fost prilej de întâlnire între profesioniști și iubitori ai cântului coral și reprezintă revigorarea mișcării corale românești în Italia; pentru prima dată a fost creat un sentiment de apartenență la muzica corală în cea mai mare comunitate de români din Diaspora. Peste 300 de persoane au participat în cele două zile de festival.

Festivalul internațional Roots Fest a creat, încă de la prima sa ediție, o legătură strânsă cum doar muzica corală o putea face, între comunitățile religioase românești din Italia: concertele au fost susținute de către corurile comunităților ortodoxe, adventiste, romano-catolice și catolice.

La Roots Fest au fost prezente:

  • Corala feminină ”Arpeggio
  • Corul polifonic ”Sfântul Roman Melodul
  • Corul polifonic ”Schola Cantorum
  • Corul ”Gaudium Poloniae
  • Corul ”Catolica
  • Corul ”Cantate Domino

Program:

  • vineri, 1 noiembrie ora 19, Accademia di Romania, Roma: concert de muzică corală laică. Corurile au prezentat un repertoriu de muzică corală inspirată din folclor.
  • sâmbătă, 2 noiembrie ora 19, Biserica San Vitale, Roma: concert de muzică corală sacră. La secția sacră au participat coruri românești, italiene, poloneze, cu un repertoriu din tradiția ortodoxă, romano-catolică, catolică și neoprotestantă.

Sponsori: Corso Grand Suite, ADGRI – Associazione dei Genitori Romeni in Italia, La Prezzemolina, Liga Studenților Români din Străinătate, Associazione Responsabilità Civile, Razvan Ploscaru – Graphic Design, Stefan Blejeru Photography.

Parteneri Media: TVRInternational, Radio Romania, Radio Romania International, Agerpres, Occidentul Romanesc, Vocativ Plus, Giornale Diplomatico, Yes Art Italy, Oltre le Colonne, Italia a Piedi.

Fotografii oficiale:

http://bit.ly/2PMt4wl

http://bit.ly/2C8y7PV

INFO:

asscult.arpro@gmail.com

+39 3282859200 – +393273099873

https://www.facebook.com/asscultarpro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.