Taiko bashi în primăvara iernii
Vremea ploioasa nu ma asteapta nici macar pe mine, isi spune in gand Mikio, privindu-si cu ingrijorare pantofii subtiri de vara. Octombrie parca se strecura tiptil pe frunzele artarilor din curtea universitatii Handai*.
Sa fii student la Stiinte Umaniste nu e lucru simplu. Cursurile se tin in cladiri diferite si trebuie sa alergi prin curte ca sa nu intarzii la urmatoarea ora. Si unde mai pui si drumul spre casa, se gandi el luand hotararea sa mearga in zona Minima* ca sa isi cumpere o pereche de pantofi sport, eleganti dar si comozi, pentru toamna-iarna. Orasul se aglomera de la o zi la alta.
Cursurile semestrului doi incepeau peste cateva zile. Furat de gandurile ca incepe un semestru complicat, ochii i se oprira la o vitrina, unde o fata foarte frumoasa aseza marfa. Se uita sa vada numele magazinului si scria Ashikkusu*, putin cam scump pentru buzunarul lui dar trebuia sa o cunoasca pe fata din vitrina. Un zambet larg cat toata fata ii rasari chiar din usa. Se prezenta Yei si il intreba cu ce poate sa il ajute.
El ii spuse fara sa clipeasca ca a pierdut un curcubeu si crede ca l-a gasit chiar in acel loc. Yei, cu o mutrita usor intrebatoare intra in jocul lui si brusc desena in fata lui o poarta si ca dincolo de acea poarta curcubeu va gasi tot ceea ce il poate fericit.
Izbucnind amandoi in ras el se prezenta si ii spuse ca se numeste Mikio si este student la Handai, la Stiinte Umaniste. Asa afla ca Yei invata la aceeasi Universitate dar face Facultatea de Limba si Cultura, iar in timpul ramas liber muncea ca sa castige bani in plus.
Timpul trecea repede, povestile studentesti ii acapara pe cei doi si Mikio se trezi dupa un ceas ca nici macar nu probase nimic. Stabili cu Yei sa vina a doua zi ca sa se incalte totusi cu ceva pentru anotimpul rece. Yei inchise magazinul si pleca in directia opusa cu mutrita ei zambitoare.
Mikio se gandi toata noaptea daca ar putea indrazni macar sa spere ca ar putea-o avea pe Yei prietena. Trebuia sa isi faca un plan si ii veni o idee trasnet.
Cu doua ore inainte de inchidere, dupa ce privise spre magazin inca patru ore de dupa un stilp de peste strada, intra si o vazu pe Yei care vorbea cu o clienta.
Ei, ce tare ii mai placea mutrita ei ghidusa. Proba mai multe perechi si se decise la una, cu care si Yei a fost de acord. Cu foarte mare greutate isi aduna cuvintele din gat si o invita pe Yei sa mearga sambata intr-un loc surpriza deosebit. Ramase cu ultimul cuvant pe buze cand privi un da atat de scurt. Era un da. Era un da si el era fericit.
Stabilira sa se intalneasca in statia de metrou sambata dupa amiaza. Dar pana sambata mai era un secol! Si ce sa faca el in secolul asta, adica doua zile? Isi lua programul de la Universitate, pierdu vremea la biblioteca si citi cateva ore, iar vineri munci toata ziua la magazinul unchiului Takaro, fratele tatalui sau, ca sa il ajute sa curete fructele si legumele pentru rafturile de prezentare.
Aici lucra uneori dupa ore, ca sa poata castiga si el un ban in plus. Unchiul Takaro era mandru de nepotul lui si de rezultatele excelente de la scoala. Mereu il intreba daca nu a aparut o prietena in viata lui. Raspunsul era de fiecare data foarte apasat: nu.
Dar unchiul il vazuse de cum intra pe usa si in sinea lui aparu o raza de speranta. Vazuse ceva schimbat in privirea lui Mikio, acel ceva pe care nu-l mai vazuse de cand prietena lui din copilarie l-a parasit. Stia ca suferise mult si nu voia sa il supere, dar in ziua aceea se vedea o transformare pe chipul lui.
Asa afla de Yei si limba nepotului se dezlega, povestindu-i totul. In unchiul lui avea cea mai mare incredere iar sfaturile lui erau aur curat. Amandoi erau bucurosi si deja puneau la cale strategii de cucerire pentru viitor.
Uite ca secolul trecu in sfarsit si se facu sambata. O vazu de departe si ii arata cu degetul in dreptul gurii ca e mut si nu vorbeste nimic pana nu ajunge la locul surpriza. Ea zambi si il urma fara sa spuna nici un cuvant. Gradina Altarului Sumiyoshi-taisha* era locul ales de Mikio dar nu la intamplare.
In cea mai frumoasa zona a parcului era celebrul pod Taiko bashi*, caruia i se mai spunea si “podul curcubeu”. Yei era atat de incantata, ca alerga fericita sa arunce nuferi de hartie in apa.
Toata lumea arunca nuferi in apa iar la sfarsitul programului ei erau stransi de un ingrijitor, facandu-se loc pentru alti nuferi ce erau mereu aruncati in apa, ca un legamant intre cer si pamant, iubire si univers.
Au stat la povesti pana tarziu iar la sfarsitul zilei stiau totul despre locul lor de bastina, parinti, proiecte de viitor, etc. Sau aproape totul.
Duminica, o noua zi de plimbare. Yei veni cu ideea unui picnic de toamna si se oprira in Parcul Tennōji, unde, aproape toata mancare adusa fusese aruncata la ratele de pe lac.
Atunci, el avu timp sa o priveasca. Era gingasa, micuta si firava, avea totusi o barbie ferma, doi ochi negri iscoditori si un zambet foarte frumos. Si parul, da, parul lung pe spate foarte sanatos era impletit mereu altfel. Era fetita din vitrina. Cea mai frumoasa!
Si ce repede trecura lunile. Zambetul lui Yei ii descoperi bucuria vietii. Lumina ghidusa din ochii ei il faceau sa zboare. Mereu cu mutrita ei ghidusa aparea ca o zi mereu, mereu senina.
Chiar in prima zi din vacanta de iarna Yei se gandi sa faca o plimbare in Gradina Altarului Sumiyoshi-taisha, acolo unde se intalnira prima data. Era frig dar placut. Nimeni nu mai arunca cu nuferi in apa inghetata dar chiar in acea seara nimerira la ridicarea lampioanelor chiar de pe podul Taiko bashi.
Un spectacol absolut incantator. Mikio cumpara doua lampioane foarte frumos colorate, si cand ele pornira sus spre cer el se gandi la Yei, la bucuria lor impreuna si la viitor. A fost o seara de iarna foarte frumoasa in care facu multe poze pentru album. Yei ii spuse ca acolo era locul lor pentru totdeauna, cel mai frumos loc de intalnire.
Niciunul dintre ei nu avea planuri sa mearga acasa la parinti in vacanta, pentru ca pierdeau multe ore cu trenul si chiar voiau sa petreaca timpul impreuna.
Pentru ca unchiul Takaro plecase trei zile la bai, in Kamigata Ikkyu*, il ruga pe Mikio sa se ocupe el de magazin. Yei se bucura si chiar voia sa ajute si ea. Il cunoscuse pe unchiul Takaro si erau in relatii bune. Zis si facut.
De dimineata pana seara la munca. Primele doua zile chiar aranjara multa marfa pe rafturi, dar in a treia zi Yei nu aparu pana la inchidere.
Mikio o suna pe telefon toata ziua dar era inchis. Spre seara o cauta la batrana d-na Innao, gazda ei, care i-a spus ca ea plecase de dimineata in graba. Suna repede la parintii ei acasa. Nu raspundea nimeni.
Noaptea veni cu un cer atat de negru, parca si peste luna treceau nori negri, iar Mikio era speriat si gandidor. Nu inchise un ochi. Dimineata suna iar pe numarul lui Yei fara vreun rezultat.
La universitate batea vantul. Aproape toti erau plecati in vacanta. Pleca spre magazinul unchiului Takaro si il gasi la tejghea rumen la fata si zambitor. Ii povesti pe nerasuflate totul si fata unchiului se transforma pe loc intr-un spasm de ingrijorare.
Trebuia sa o gaseasca, dar oare sa mearga la spitale, la politie… unde trebuia sa mearga prima oara? Se aduna cu greu si alaturi de unchiul lui mai incerca inca o data sa sune acasa la Yei. Taraitul se intrerupse brusc si o voce foarte gatuita ii raspunse de la celalalt capat al firului.
Mikio spuse buna ziua si vocea aceea gatuita izbucni in plans. Paralizat cu receptorul la ureche isi ceru scuze ca deranjeaza si incerca sa afle ce se intampla.
O voce de barbat se auzi in camera iar la telefon se chinui sa distinga glasul aproape stins: va rugam sa ne scuzati dar fiica noastra a murit. A murit, intreba Mikio? Cum adica, a murit? Mikio era incremenit. Unchiul Takaro smulse receptorul din mana lui Mikio si intreba politicos: doamna, doamna ce s-a intamplat? Auzi acelasi raspuns: fiica noastra tocmai ne-a parasit, a murit.
Deodata universul se facu negru. Un negru intens, adanc, nesfarsit.
Mikio clipi de cateva ori si deschise ochii. Era intr-un salon de spital iar unchiul Takaro il veghea. Cand il vazu ca deschide ochii ii spuse ca l-a adus pentru ca isi pierduse cunostinta.
Lacrimile curgeau pe obrajii lui Mikio. Se gandea ca universul ii promise un curcubeu. Yei era speranta lui, acel curcubeu care nu se rupe si nu isi pierde niciodata culorile. Universul era o minciuna si curcubeul era o minciuna si mai mare.
Ura acel univers care nu ii indeplinise dorinta. Poate ca daca ar fi avut curajul sa infrunte realitatea, s-ar fi urcat in tren si s-ar fi dus sa o vada. Dar ce rost avea? Oare ar fi putut face fata?
Era frig, atat de frig ca parca si sangele era negru. Cursurile pareau atat de grele. Isi taraia fara nici un o vointa corpul spre magazinul unchiului sau. Takaro il privea ingrijorat. Hainele curgeau de pe el si ochii erau stinsi, fara nici un licar, absolut goi si plini de umbre.
La biblioteca se uita ore intregi pe geam cum cadeau fulgii de zapada. Toate amintirile parca le inghitise universul acela negru. Strazile erau negre, pasarile erau negre si gandurile lui se inchideau intr-un loc la fel de negru.
Primul ciripit al pasarelelor il trezi dintr-un cosmar. O visa mereu. Parca o vedea pe Yei in fata lui dar nu putea ajunge la ea oricat de mult ar fi alergat. Era mereu in fata lui si el nu putea sa o apuce de mana.
Venise primavara, era deja aprilie si toti copacii erau incarcati cu flori. Isi aduse aminte ca in prima duminica din aprilie, el si Yei ar fi trebuit sa mearga pe podul Taiko bashi la ziua aruncarii cu flori de cires in apa.
In fiinta lui era inca iarna, refuza primavara, refuza bucuria, dar pentru ca era singura promisiune pe care si-au facuta impreuna pleca spre Gradina Altarului Sumiyoshi-taisha cu gandul ca ii poate spune universului ca nu exista nici un curcubeu, pentru ultima oara.
Toti pasii din gradina nu erau ai lui, ci conturati de Yei. Ar fi vrut sa se intoarca si sa isi curme suferinta, dar pasii il duceau spre pod. Totul era frumos, parcul era verde proaspat, dar totul era urat de fapt. Isi repeta ca era urat.
Mutrita ei ghidusa ii aparea ca o umbra. Se uita pe cer si parca veneau nori de ploaie. Cand cobori privirea, chiar in mijlocul podului statea o faptura atat de firava. Se apropie cu inima spargandu-i pieptul. Cu o voce fara vlaga, fara sa se auda, spuse: Yei? Yei? Yei?
Yei era acolo. Yei a lui cu obrajii plini de lacrimi. Si deodata, universul se facu negru. Un negru intens, adanc, nesfarsit.
Mikio clipi de cateva ori si deschise ochii. Era din nou intr-un salon de spital iar Yei il tinea de mana. Ii era frica sa nu fie o vedenie. Yei ii povesti ca sora ei geamana murise. A fost devastata si nu a mai putu veni o vreme la studii. Fiind singurul copil ramas la parinti, ambii frati murisera pe rand, a stat alaturi de ei sa ii sustina.
Ochii lui Mikio ardeau ca o flacara. O stranse pe Yei la piept spunandu-i ca o iubeste mult si ca o intelege. Yei se topi la pieptul lui atat de firava. Inima lui Mikio alerga pe campii sa culeaga toate florile de primavara. Isi intoarse privirea catre geam si vazu un curcubeu atat de stralucitor: Yei, Yei, ii pronunta numele in gand de zeci de ori. Simtea, stia, ca Yei insemna speranta.
Note:
Handai – Universitatea din Osaka, aici denumirea folosita in termen local
Centrul principal Minima – zona de cumparaturi, mancare si divertisment
Kaiseki – kaiseki-ryōri este o cina traditionala japoneza
Parcul Tennōji este un splendid parc cu gradina botanica din Osaka.
Magazinul Ashikkusu – stilizat de la denumirea companiei ASICS, care face pantofi sport. Numele companiei este acronimul de la „anima sana in corpore sano”.
Taiko bashi – pod celebru din gradina Altarului Sumiyoshi-taisha cunoscut si sub numele de Marele Altar Sumiyoshi, (altar shinto din Sumiyoshi-ku, Osaka). Podul arcuit cu balustrada rosie este una dintre structurile caracteristice ale Marelui Templu Sumiyoshi. Forma podului a fost construita special ca sa semene cu un curcubeu, simbol al legaturii dintre lumea pamanteasca si cea divina.
Kamigata Ikkyu – statiune in regiunea Kansai cu izvoare termale.
