Pe 27 iulie s-a încheiat ARPRO Summer Camp, școala de vară românească

8

Pe 27 iulie, după 5 săptămâni de activitate, s-a încheiat ARPRO Summer Camp, școala de vară românească din provincia sud a Romei, un proiect  ideat de asociația culturală ARPRO,  în colaborare cu Luciana Ludușan Events, la Casale della Certosa Country Club (Pavona, Roma).

Programul ceremoniei a început cu o șezătoare literar-muzicală în care copiii au prezentat: ghicitori pe tema Ion Creangă, teatru cu piesa Pupăza din tei, poezii de Mihai Eminescu, cântece corale și cu solist, dansuri precum Brașoveanca și Alunelul și ritualul de vara strămoșesc, Paparuda. A urmat Carnavalul personajelor, în care copiii au ales si interpretat  personaje  din poveștile citite la ASC. Spectacolul copiilor s-a sfârșit cu imnul ASC, Ce mică-i vacanța mare.

Ceremonia a avut ca invitați corul Arpeggio & Roua constituit din membrii fondatori ai asociației ARPRO și duetul acustic Bianca e Folco, care au interpretat melodii corale populare și  muzică veche românească.

Gala ASC s-a bucurat de prezența Ambasadei României din Italia, aceasta reflectând sprijinul acordat în toate inițiativele Arpro, dar și de prezența TVR Internațional, care a petrecut două zile alături de copiii români de la ASC.

Peste 60 de copii romani intre 6 si 14 ani au petrecut 5 săptămâni  la Casale Certosa, unde, indrumati de  învățători și profesori calificați, colaboratori ai Institutului Limbii Române în proiectul de predare a limbii, culturii și civilizației românești din Italia și de voluntarii de la Liga Studentilor Romani din Italia,  au participat la cursuri de limbă, cultură și tradiție românească, ateliere de pictură, cercuri de istorie și geografie, ateliere de muzică românească, teatru și activități recreative în limba română. În plus, aproape în fiecare zi ASC a primit invitați speciali: reprezentanți ai Ambasadei României în Italia și ai Accademiei di Romania din Roma, doi artizani de la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” din București, video jurnalistul TVR Marius Avădani, scriitorul Valeriu Barbu, chitaristul Giorgio Felicetti, pictorița Elena Dabija, artizanii Elena și Eduard Dascălu, artista Elena Agapi, stomatologul Florina Gheorghe.

ARPRO Summer Camp urmărește cultivarea unei atitudini pozitive față de limba română, recunoașterea rolului acesteia în dezvoltarea personală și dezvoltarea abilităților de scriere și vorbire a limbii române, a abilităților artistice și de comunicare în mod plăcut și distractiv. De asemenea, menținerea contactului cu tradițiile și cultura de origine îmbogățește orizontul cultural, contribuie la definirea propriei identități și favorizează integrarea copiilor în cultura țării de adopție.

ARPRO este o asociație culturală din Ardea (Roma) formată de membri originari din România care iubesc și răspândesc folclorul românesc. Voluntarii ARPRO au înființat în urmă cu trei ani  corul Arpeggio & Roua, care studiază muzica corală românească pentru a o râspândi în toate colțurile lumii. Grupul coral a reprezentat România la ExpoMilano 2015, a lansat primul album de colinde, ”Armonie di Natale” în 2016, a organizat prima ediție a festivalului de coruri ”Sacred Roots Fest” la Roma în 2017 și în 2018 a participat la talent show-ul Românii au Talent.

#ASC Info: +39 328 28 59 200
arpeggioroua@gmail.com
Proiect finanţat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.