Învierea Domnului reprezintă sensul ultim al existenţei umane, este darul cel mai de preţ pe care l-am primit, care ne face să trăim în prezentul lui Dumnezeu sădind bucuria divină în viaţa noastră de fiecare zi.
Învierea Fiului lui Dumnezeu întrupat aminteşte de vocaţia existenţială a omului după cădere, de chemarea lui Dumnezeu ca acesta să nu uite deschiderea spre veşnicie, de locul său încă păstrat în Împărăţie, aşa cum zice Mântuitorul: „Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu şi moșteniți Împărăţia cea pregătită vouă de la facerea lumii” (Matei 25, 34).
Această chemare o face Dumnezeu în contextul realităţii noastre de zi cu zi. Ca dar aşteptat de omenirea căzută de la Adam la Hristos, şi apoi reînnoit continuu până astăzi, răspunsul nostru, odată cu al tuturorgeneraţiilor trecute, nu poate fi decât acesta: O, cât de mult am aşteptat Învierea!
Aşadar, ca act supranatural şi dar suprem făcut de Dumnezeu omului, Învierea lui Hristos are menirea de a-l scoate pe acesta din starea ordinară a naturii căzute şi de a-l ridica la starea
extraordinară a condiţiei existenţiale dintâi, în care ar fi trebuit să rămână.
Am aşteptat marele eveniment pentru că el aduce în viaţa noastră o permanentă primăvară ce face să strălucească în noi demnitatea infinită a persoanei create după chipul lui Dumnezeu şi cu posibilitatea asemănării cu El, generând o stare de bucurie indescriptibilă ce oferă un sens de plenitudine petrecerii noastre aici. Învierea Domnului este lumină dar este şi flacăra din care Sf. Duh aprinde în inima noastră dorul de Dumnezeu; ea face ca rugăciunea
noastră să devină untdelemnul ce menţine aprinsă în sufletele şi în viaţa noastră candela dragostei de Dumnezeu. Lumina Învierii pătrunde în cel credincios toate fibrele fiinţei sale intime, îi modelează fiinţa realizând unitatea interioară şi consolidarea acesteia, deci vindecând orice separaţie sau ruptură, astfel generând roadele Duhului în viaţa exterioară.
Cu alte cuvinte, ca eveniment central al creştinismului şi punct culminant al lucrării mântuitoare a lui Hristos în lume, Învierea Domnului ne ajută să depăşim contradicţiile noastre interioare, cutremurând şi dărâmând zidurile şi blocajele lăuntrice opace la strălucirea Duhului Sfânt, şi să reîncepem calea spre Împărăţie de acolo de unde am întrerupt-o.
Învierea Mântuitorului din morţi dă aripi curajului credinţei noastre, această credinţă trăită ca o aventură în adâncul fiinţei, aventură înţeleasă atât în sens etimologic, adică ieşind întru întâmpinarea a ceea ce va să vină, cât şi în sensul comun al cuvântului, adică a ieşi din obişnuit pentru a întreprinde ceva, uneori chiar a merge contra curentului, contra oricărui conformism lumesc ce poate răpi victoria şi strălucirea eforturilor noastre duhovnicești în înaintarea pe calea
Împărăţiei. De aceea Învierea conduce spre o existenţă angajată şi nicidecum statică sau regresivă, în ambele planuri, material şi spiritual, şi de aici convingerea că tot ce luăm de la Hristos trebuie să ducă în mod imperativ spre aproapele nostru şi prin el la Dumnezeu. Deci darul vine de la Dumnezeu spre noi, trece prin aproapele şi ne conduce pe toţi împreună spre Dumnezeu.
Învierea Domnului ne sporeşte credinţa, ea ne face să trăim nesperatul, ne ajută să învingem frica de imposibil sau reticenţa în faţa a ceea ce pare imposibil. Ea este dovada că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă (Luca 18, 27), că în Hristos totul se poate, dar numai întru El, cum şi precizează: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5), sau cum spun Sf. Părinţi: când calea ni se pare imposibilă, în şi prin Hristos să facem din imposibil o cale. Altcumva, şi lucrurile posibile ajung să ni se pară imposibile, deci blocându-ne avansul spre plinirea vocaţiei noastre originare. De aici nevoia ca, în Hristos şi întru Învierea Sa, să devenim realişti şi curajoşi pentru a
trece dincolo de limitele iluzoriului, ale falsităţii, limite ce apar în calea vieţii noastre. Acest fel de curaj şi de credinţă sau de curaj al credinţei ne transformă din cel ce bate în retragere sau stă pe
loc, în combatantul duhovnicesc pornit să schimbe lumea, să se reinventeze pe sine şi realitatea în care trăieşte, potrivit îndemnului Mântuitorului Hristos: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16,
33).
Învierea Domnului ne face să redescoperim mirarea, deci şi miracolul, să vedem lucrurile ca pentru întâia oară descifrând în ele pecetea divină, dar totodată şi miracolul propriei noastre existenţe, într-un fel, ajutându-ne să trăim nesperatul în sensul pământesc al cuvântului, acesta devenind încredințare sau adeverire a celor nădăjduite şi dovadă a celor nevăzute, cum spune Sf. Ap. Pavel (Evrei 11, 1).
Acest lucru face ca Învierea lui Hristos să transfere bucuria lui Dumnezeu în om, luminând contururile interioare ale fiinţei noastre şi readucând în noaptea existenţei – reprezentată în Tradiţia ortodoxă de săvârşirea slujbei marelui praznic la miezul nopţii – rugul aprins, mereu arzând, care nimiceşte păcatul şi ne face transparenţi şi deschişi la strălucirea şi lucrarea Sf. Duh.
Aşadar, ca un corolar al roadelor Sfintei Învieri, înţelegem că aceasta reface unitatea noastră lăuntrică dar şi a unora cu ceilalţi în Duhul lui Dumnezeu, face ca rugăciunea noastră să devină arzătoare şi să genereze fapte, astfel transformând pustia lumii în grădină înmiresmată. Ea ne transformă şi pe noi în purtători vizibili ai slavei lui Dumnezeu, trăind ca fiinţe doxologice, adică luând lumină din Lumină pentru a o răspândi la ceilalţi, fiecare dintre noi devenind un preot ce strigă: Veniţi de luaţi lumină! Cu alte cuvinte devenim noi înşine făclii aprinse, mesageri ai tainei Învierii ca în noaptea de Paşti când dăm lumina primită din om în om, din mână-n mână, de la inimă la inimă, însoţită de mărturisirea continuă menită să facă ocolul lumii: Hristos a înviat!, şi să primească răspunsul acesteia pătruns de negrăită bucurie: Cu adevărat a înviat Hristos Domnul!
Asumând Învierea lui Hristos devenim noi înşine mesageri ai tainei, făclii aprinse ca în noaptea de Paşti când dăm lumina primită din om în om, din mână în mână, de la inimă la inimă, însoţită de mărturisirea continuă menită să facă ocolul lumii: Hristos a înviat!, şi să primească răspunsul acesteia pătruns de negrăită bucurie: Cu adevărat a înviat Hristos Domnul!
Sf. Paşti 2025
New York
Pr. Theodor Damian