Ame si clinchetul minutarului din orologiul Hayashi
Verdele mustea pe tot cuprinsul vaii. Un covor de flori in toate culorile se asternea in lungul si latul zarii. Casuta bunicului Okamoto Haruo era asezata chiar pe coama dealului intre pinii falnici ce faceau umbra. Bunica Myako tocmai curata cartofi pe o rogojina in fata bucatariei de vara. Era o dimineata cu un cer atat de senin! Peste satul Asuka se aseza o vara lunga.
Doi ochi mijiti de somn aparura in pragul casei. Fetita Ame isi intindea gatul sa vada pe unde o mai poate zbughi ca sa cutreiere cat o tineau picioarele. Bunicul Haruo o indemnase sa mearga in cautarea unor povesti interesante, cum le spunea el. Avea 13 ani. Era mare!
Si vacanta aceasta era stabilita sa fie alaturi de bunici. Nu ii mai vazuse de ceva vreme si era bucuroasa ca parintii nu o mai puneau sa faca in oras ore lungi de sport, pian, matematica si altele. Era libera.
Dupa cana de lapte proaspat Ame se incalta in graba si porni voiniceste unde o va duce drumul. Taranii se apucasera de lucru si vacile pasteau deja in apropierea padurii. Doi caini roscati o insotira pana spre cotul raului. Un card de cocori coborau lin la baltarie. Aripile largi zbateau aerul proaspat al diminetii. O calatorie in cautarea unei povesti nu e lucru usor. Casele se perindau una dupa alta iar soarele, ca un glob urias se ridica incet de dupa damburi sus, cat mai sus.
Ame se opri o clipa in mijlocul drumului si asculta cu atentie. De undeva se auzea o muzica lina ca o ploaie de vara. Era atat de frumoasa muzica aceea. Merse in directia sunetelor si se opri in fata unei casute bine ascunse de copaci.
Isi aduse aminte ca aceea era casa domnului Hayashi Naoki, cel care facea viori. Dar nu stia cine canta atat de frumos. Se apropie si vazu un baiat cam de varsta ei care canta la vioara. Statea pe scaun in spatele unei mese foarte frumos sculptate. Stia ca este baiatul domnului Hayashi, parca Akio il chema din ce isi aducea aminte. Se cunoscusera cand erau mai mici.
El se opri brusc cand o vazu si se intoarse spre ea recunoscand-o.
Ame ii spuse ca o sa ajunga un mare violonist si Akio se facu rosu pana in varful urechilor. Pe masa era un bloc de desen cu multe foi deja colorate. Ame scoase o foaie la intamplare si vazu desenat un orologiu mare foarte frumos.
Ii placu atat de mult desenul si Akio ii arata ca este cel de pe hol care se vede din curte. Chiar era frumos. Strabunicul Hayashi il sculptase si statea in casa de doua generatii. Si pentru ca era atat de batran, avea aproape 90 de ani cand lucra la el si ii mai tremura putin mainile, i-a trebuit ceva timp sa il termine. Si chiar in ziua cand l-a atarnat pe perete, el a murit.
De atunci, in unele zile de vara, fix la ora cand a fost atarnat pe perete minutarul scotea un clinchet usor. Si nimeni nu stia cum se intampla acest lucru. Ame era atat de incantata de povestea orologiului ca abia astepta sa ii spuna bunicului ca a gasit o poveste grozava.
Ii trecuse repede un gand sa il ia pe Akio si sa alerge pana in vale aproape de rau. Il lua pe Akio de mana si il trase cu putere sa il ridice de pe scaun. Intr-o fractiune de secunda Akio se prabusi la pamant. Ame se sperie atat de tare incat ii sari inima din piept. Facu ochii mari care se umplura pe loc de lacrimi.
De sub pantalonii scurti se vedeau doua tije lungi de metal si la capatul lor niste ghetute lucrate special. Siroaie de lacrimi ii curgeau lui Ame pe obraji. Akio nu avea picioare de la genunchi in jos. Din cauza unui accident. Putea sa mearga foarte bine si sa stea in picioare drept dar nu putea deloc sa alerge. Il ajuta pe Akio sa se ridice si il stranse cu putere in brate cu o dragoste puternica…..
Batrana isi scoase incet ochelarii si privi parca dincolo de timp. Akio o striga sa pregateasca masa. Se uita pe deget si zambi usor. Privea verigheta pe care o purta de multa vreme. Trecusera 40 de ani de cand era d-na Hayashi Ame. O viata de om.
Un clinchet usor o facu sa isi ridice privirea spre orologiul din hol.
Peste satul Asuka se aseza o vara lunga.
