Ziua Națională a României sărbătorită la Conservatorul “Santa Cecilia” din Roma

0

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Accademia di Romania în Roma în colaborare cu Ambasada României în Italia și Conservatorul „Santa Cecilia” din Roma, organizează concertul „Culorile României / I Colori della Romania”, susținut de artista Clara Cernat  acompaniată de Orchestra de cameră a Conservatorului „Santa Cecilia”, dirijor Thierry Huillet.

Concertul va avea loc pe scena sălii Academica a Conservatorului “Santa Cecilia” din Roma (Via dei Greci 18 – Roma), miercuri, 30 noiembrie 2022, ora 19:00. În program: „Balada” de Ciprian Porumbescu pentru vioară și orchestră, „Iarna” din ciclul ”Anotimpurilor” lui Antonio Vivaldi, Rapsodia Română nr. 3 – „Fantasy” și  Rapsodia Română nr 4 – „Poem”, ambele armonizate şi orchestrate de Thierry Huillet.  Profesor preparator al orchestrei: M˚ Michelangelo Galeati.

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile. Pentru rezervări e-mail: accadromania@accadromania.it

*** Clara CERNAT a debutat la vârsta de 15 ani ca solistă a Orchestrei Simfonice din Arad şi a avut o evoluţie muzicală rapidă şi excepţională, care a culminat cu obținerea a cinci premii internaționale, în Franţa, Germania şi Italia, o activitate concertistică prolifică şi numeroase înregistrări.

Reprezentantă a marii şcoli româneşti de vioară, Clara Cernat a fost discipola lui Ştefan Gheorghiu la Academia de Muzică din Bucureşti, obţinând numeroase premii pentru discipline variate: vioară, muzică de cameră, analiză, armonie, istoria muzicii, folclor etc.

După câștigarea, printre altele, a premiului I în cadrul concursurilor internaţionale Città di Andria şi J. S. Bach, a premiului al II-lea şi a premiului special Mozart la concursul internaţional Kloster Schöntal, Clara Cernat şi-a început cariera solo, interpretând pricipalele concerte de vioară (Ceaikovsky, Bruch, Mendelssohn, Saint- Saëns, Mozart etc) alături de orchestrele filarmonice din România.De asemenea, este o violonistă şi violistă extrem de apreciată în muzica de cameră şi o interpretă recunoscută a pieselor enesciene.

Thierry HUILLET a fost admis la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris la vârsta de 15 ani şi a obţinut, trei ani mai târziu, o diplomă în pian, muzică de cameră şi acompaniament vocal. A câştigat numeroase premii internaţionale, printre care premiul I Robert Casadesus la Cleveland International Piano Competition S.U.A, premiul Busoni şi o distincţie în cadrul Competiţiei internaţionale de pian de la Tokyo. A

susţinut sute de recitaluri şi concerte cu orchestră şi a înregistrat pentru Radio-France, R.A.I., Radio Suisse Romande şi Radiodifuziunea Română. A fost invitat să interpreteze principalele concerte de pian cu orchestre faimoase şi a susţinut recitaluri în Franţa, S.U.A., Japonia, Italia, Spania, Austria, Malaezia şi România. Lucrările compuse de Thierry Huillet au fost cântate în multe ţări, la numeroase festivaluri, de către mari muzicieni. Lucrările de compoziţie ale lui Thierry Huillet sunt publicate la Editions Alphonse Leduc, Paris.

Organizatori: Accademia di Romania in Roma

În colaborare cu: Ambasada României în Republica Italiană și Conservatorul de Muzică “Santa Cecilia” din Roma

Parteneri Media: Radio România Muzical și Trinitas TV

Relații suplimentare: https://www.icr.ro/ Tel. +39.06.3201594; mail: accadromania@accadromania.it

ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.