Miercurile literare la Accademia di Romania – 14 septembrie

0

Miercurile literare la Accademia di Romania in Roma. Prezentarea antologiei bilingve de poezie Sufletul cuvântului

În data de 14 septembrie 2022, Accademia di Romania in Roma vă așteaptă la o nouă întâlnire literară, în cadrul proiectului „Miercurile literare la Accademia di Romania in Roma”.

De această dată în fața publicului italian va fi prezentată antologia de poezie Sufletul cuvântului, care cuprinde texte semnate de poeți italieni și români, traduse de Rodi Vinau.

Antologia bilingvă de texte lirice a luat naștere în cadrul proiectului „Toamnă româno-italiană”, un proiect conceput ca un duplex cultural România – Italia, inițiat de Asociația „Universul Prieteniei” Iași, în 2016, având în program evenimente culturale care s-au desfășurat sub patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, cu scopul de a promova cultura şi tradiţiile româneşti și de a contribui la păstrarea identității culturale a românilor din Peninsulă.

Antologia bilingvă propune publicului cititor 7 autori români cu poezii în limba română și cu traducere în italiană, și 7 autori italieni, cu poezii în italiană, traduse și în limba română.

Autorii din România: Florin Dochia, Aurel Stefanachi, Emilian Marcu, Doina Guriță, Mihaela Grădinariu, Cristina Ștefan, Ion Prăjișteanu – membrii ai Uniunii Scriitorilor din România.

Autorii din Italia: Max Ponte, Paola Casulli, Andrea Laiolo, Bartolomeo Smaldone, Alessandra Corbetta, Valerio Vigliaturo, Antonio Nazzaro.

La prezentarea care va avea loc în Sala de conferințe Accademia di Romania (Piazza José de S. Martín, 1), începând cu ora 18.30, vor lua cuvântul doamnele Rodica Rodean (președinte fondator al Asociației „Universul Prieteniei” Iași) și Rodi Vinau (traducătoare), alături de poeții italieni Max Ponte și Vincenzo Luciani.

Printre cei prezenți la eveniment se vor număra și membrii Asociației Cenaclul de la Roma și ai Alianței Românilor din Italia. Prezentarea antologiei se va încheia cu lectura, din volum, a poeților prezenți la eveniment.

ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA
Tel. +39.06.3201594;
e-mail: accadromania@accadromania.it

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.