Ne tot întrebăm de ce societatea noastră nu avansează, de ce avem parte numai de hoţii şi prădăciuni?
Păi să privim numai la câţiva dintre exponenţi şi dacă doriţi voi extinde lista… Ghizela Vass a fost bunica din partea mamei a lui Bogdan Oltenu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Ea s-a născut într-o familie de origine evreiască din Basarabia. Această bunică din partea mamei, a intrat în PCR în 1933, atunci când partidul era compus doar din agenți NKVD.
Ascensiunea în partid a bunicii a fost fulminantă, în 1945 ea fiind deja membru al CC al PCR și reușind să se mențină în funcții până la sfârșitul anilor ’70.
Printre sarcinile activistei Vass s-au aflat, până la începutul anilor ’40, și eliberarea moldovenilor de la Chișinău de sub „jugul burghezo-moșieresc românesc”, iar, ulterior, după 1945, eliberarea românilor de la București de sub jugul lui Maniu și Brătianu.
La capitolul rude menţionăm și pe Andreea Paul Vass, persoană publică cunoscută că deputat PNL, ca și Bogdan Olteanu, alt PNL-ist. Ce ironie!
Vedem doi nepoți de mari nomenclaturişti ajunşi mari liberali, oameni care fac politică în România.
Walter Român, a fost un militant şi politician comunist român, de origine evreiască, veteran al brigăzilor internaţionale comuniste din Războiul Civil din Spania.
Numele său la naştere era Ernő (Ernest) Neuländer. Potrivit unor relatări, recrutarea sa în mişcarea comunistă ar fi fost făcută în 1931 de Nicolae Goldberger, care l-a ajutat să plece în URSS.
A fost decorat în 1945 în Uniunea Sovietică cu ordinul „Steaua roşie”. În acelaşi an, sub ocupaţie sovietică și sub noul regim dominat de comunişti, a fost în gradul de general-maior în armata română.
Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arată că Valter Român „ar fi pledat în fața membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înfiinţării statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie”
După evenimentele din dec 1989, în 27 decembrie, CFSN îl numeşte Prim Ministru al Guvernului Provizoriu iar apoi, după alegerile din mai 1990, este desemnat de preşedintele Ion Iliescu, Prim Ministru al României …cine?…
Cum oare l-au găsit tocmai pe Petre Roman?
Adrian Năstase s-a născut în Bucureşti într-o familie care provenea din Satul Hanul de Pământ, comună Tărtăşeşti, Dâmboviţa.
Tatăl său, Marian Năstase, ulterior absolvirii facultăţii şi-a susţinut doctoratul în disciplina fizicii izotopilor radioactivi.
În anii 1970 Marin Năstase a devenit director în Ministerul Învăţământului. Din căsătoria lui Marin Năstase cu Elena Dragomirescu au rezultat doi copii, Adrian şi Dana.
După ce au copilărit în Colentina s-au mutat în Cartierul Primăverii, recunoscut drept cartierul elitei comuniste de la acea vreme.
Marin Năstase a făcut parte din delegaţia Partidului Muncitoresc Român, care fusese invitată în anul 1957 să participe la sărbătorirea a 40 de ani de la Revoluţia din Octombrie.
În urma prăbuşirii avionului, printre alţii, au supravieţuit şi Marian Năstase dar şi Nicolae Ceauşescu.
În perioada studenţiei s-a căsătorit cu Ilinca Preoteasa, fiica fostului ministru de externe al României ca apoi, în 1985, să se căsătorească cu o altă fiică de fost ministru, Dana Miculescu.
În 28 decembrie 2000, după desemnarea lui Adrian Năstase ca prim-ministru de către preşedintele Ion Iliescu, ocupă funcţia. Năstase a deţinut această funcţie în timp ce era preşedinte al PSD.
Alt urmaş al marilor nomenclaturişti, nu?! Serghei Mizil.
O figură exotică de odraslă de nomenclaturist este Serghei Mizil. Acesta este fiul lui Paul Niculescu-Mizil, unul dintre demnitarii comuniști de vârf în anii ’70 și ’80 (rector al școlii de partid „Ștefan Gheorghiu“, viceprim-ministru, ministru al Educației, ministru de Finanțe, președinte al Centrocoop).
Niculescu-Mizil a făcut inclusiv parte din FSN-ul lui Ion Iliescu, după ’90. Fiul său Serghei a fost un tânăr petrecăreț peste măsură încă din anii ’60, prieten la cataramă cu Nicu Ceaușescu.
Admite (într-un interviu pentru „Jurnalul Național“) că a avut o tinerețe plină de distracții:
„Eu nu am fost nici membru de partid. Aveam părul mare, îmi plăceau chefurile. Dacă te băgai acolo trebuia să te supui unor rigori, să nu divorţezi, de exemplu, să umbli îmbrăcat la costum.
Eu nu voiam să mă înregimentez, nu mi-a plăcut niciodată politica, nici acum nu-s membru în vreun partid.
E adevărat, atunci nu aveai avantajele de acum dacă te bagi în politică. Aveam vilă la Snagov, aveam o Dacie mai specială cu număr mic și nu se luau miliţienii de mine.
Astea erau avantajele mele, mâncam de la o casă de comenzi mai specială, unde găseai whisky de multe feluri, ţigări mai bune.
Astea se datorau funcţiilor părinţilor. Aveam un magazin, la început, pe stradă Varșovia, unde ăia din Biroul Politic puteau să comande orice, și Rolex, și Merţane.
În ultimii ani se duseseră și o parte din avantajele astea, Ceaușescu voia să facă economii“.
Azi, Serghei Mizil este om de afaceri, la fel de amator de chefuri ca în tinerețe și o prezență obișnuită în tabloide și show-uri TV de divertisment.
Oana Niculescu-Mizil, fost deputat PSD, este nepoata lui Paul Niculescu-Mizil (Oana, mama sa este fiica fostului demnitar comunist).
Vladimir Tismăneanu – Un caz cu totul special este cel al lui Vladimir Tismăneanu.
Născut în 1951, este fiul unor militanți comuniști (Leonte Tismăneanu și Hermina Marcusohn).
A studiat la actualul liceu „Jean Monnet“ din cartierul Primăverii, unde familia locuia. Acolo, a fost coleg de clasă cu Nicu Ceaușescu, dar și cu alți copii sau nepoți de nomenclaturiști.
A fost, pentru o scurtă vreme, lector al CC al UTC, iar licența și doctoratul au tratat teme ideologice favorabile regimului comunist.
Totuși, în 1981 Tismăneanu părăsește România folosindu-se de o călătorie în Spania. Un an mai târziu, în 1982, se stabilește în SUA.
Conform descrierii autorului Tismăneanu de pe site-ul editurii Humanitas:
„Între 1982 și 1990 a fost cercetător la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia. Mama acestuia, Marcusohn Hermina, s-a născut la Botoşani fiind de origine evreiască.
Medic de profesie, a activat în Botoşani, Bucureşti, Spania, URSS.
Înainte de a deveni „capitalist„, Vladimir Tismăneanu se lăuda cu crimele făcute de părinţii săi comunişti.
Vladimir (Volodea) este nepotul Cristinei Boico (sora mamei), înalt funcționar în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Populare până în 1952.
Soţul său, Mihail Boico, a fost general de securitate şi comandant al Comandamentului Trupelor de Grăniceri.
Mihail Boico, alături de părinţii lui Volodea, a luptat în războiul civil din Spania, de partea celor care urinau în Biserici, decapitau preoţi şi puneau secera şi ciocanul în loc de cruce.
De fiecare dată când unul din urmaşii/copiii foştilor comunşti/nomenclaturişti este atacat, invariabil, dau acelaşi răspuns:
„nu suntem noi de vină pentru ceea ce au făcut părinţii noştri”.
Normal, dar s-au dezis vreodată de acţiunile lor? Au refuzat vreodată avantajele primite că urmare a fostului lor statut?
Au renunţat vreodată la căldura şi confortul cartierului Primăverii, pentru a se muta în garsoniere confort 3 în Crângaşi?…
Nomenclaturiștii sau urmașii lor au adunat averi de la un milion la sute de milioane de dolari, profitând de ceea ce interziceau pe vremuri: libertatea de a face bani.
Condamnat ca „regim ilegal” de Comisia „Tismăneanu”, comunismul a consacrat egalitatea în sărăcie, însă nu și pentru nomenclaturiști.
Din cenușa regimului s-au regrupat câteva mari familii comuniste pentru care prăbușirea PCR a devenit o oportunitate de a face avere.
Alți câțiva foști demnitari sau portavoci ale regimului o duc, după cum o mărturisesc chiar ei, mai bine decât înainte de 1989.
Ei au profitat tocmai de ceea ce interziceau pe vremuri: inițiativa privată.
Puterea lor a constat, ca și înainte, în relații și în informații.
Unii și-au sporit influența prin asocieri de afaceri cu oameni ai momentului, politicieni sau miniștri.
O poveste fără sfârșit
Dincă – Imperiul ginerilor Raposatul Ion Dincă, fosta mână de fier a regimului Ceaușescu, a lucrat, în ultima parte a vieții, la o firma de IT.
Era „consilier”, iar compania făcea parte din imperiul de afaceri creat de ginerii lui, Nicolae Badea și Gabriel Popoviciu.
La începutul anilor ‘90, în timp ce Dincă făcea pușcărie, fiind condamnat în lotul CPEX, ginerii lui puneau bazele lanțului lor de companii care va ajunge să valoreze sute de milioane de dolari.
Potrivit unor apropiați, Popoviciu de-abia scăpase de colegii lui de la service-ul auto unde lucra.
În vâltoarea Revoluției, ei îl căutau pentru a-l pedepsi pentru păcatele socrului.
Până a ajunge la service, Popoviciu, un personaj misterios, lucrase la un „shop” pe litoral, împreună cu un anume Radu Dimofte.
Da, este cel care l-a umplut de bani pe Băsescu, cel cu afacerile imobiliare din nordul capitalei.
Pe la mijlocul anilor ‘80, Dimofte a fugit în Statele Unite, unde a lucrat că portar de hotel, apoi șef de tură.
S-a întors în țară după Revoluție. Tandemul de la „shop” a intrat apoi împreună în afaceri și, întâmplător sau nu, au adus în România branduri „imperialiste” precum Pizza Hut sau KFC.
Astăzi, ei doi, împreună cu Nicolae Badea, controlează investiții majore în imobiliare, IT și comerț alimentar, multe dintre ele înregistrate pe firme off-shore din Cipru sau din Insulele Virgine, parte a unui întreg păienjeniș.
În multe cazuri, titularii afacerilor, așa cum apar la Registrul Comerțului, sunt părinții lor:
Zerlin Dimofte, care are 82 de ani, și Ligia Popoviciu, în vârstă de 77 de ani.
Imperiul ginerilor lui Dincă s-a remarcat și prin diverse afaceri profitabile cu statul, iar cei doi sunt acționari în Clubul Vinului, alături de nume sonore, precum Călin Popescu-Tăriceanu.
Postelnicu – Nepotul „de aur”, asociatul lui VideanuTiberiu Bica Postelnicu are o avere de aproximativ 50 de milioane de dolari și este asociat în nu mai puțin de 35 de companii din România.
Este nepotul ultimului ministru de interne, fost șef al Securității, Tudor Postelnicu.
Deține opt la sută din Romanian Internațional Bank, controlată de familia Roberts, proprietarul Merchant Bank of California.
A fost asociat și cu magnatul Ioan Niculae la Asirom, dar și-a vândut cota de zece la sută.
Prieten cu Niculae, Postelnicu a deținut, prin Total Distribution Group SRL, activitatea de distribuție a țigărilor produse de Societatea Națională a Tutunului Românesc.
Mai e și distribuitor de băuturi alcoolice și, de asemenea, acționar în IATSA, firma desprinsă din Dacia Pitești.
Nepotul „de aur” este și partener al fostului primar al Capitalei, Adriean Videanu (cel care spunea că a făcut bani vânzând legume în piață!).
Cei doi au câte un sfert din Equity Invest SA, care se ocupă de intermedieri financiare.
În schemă mai apare și multimilionarul Raul Doicescu (24 la sută), a cărui firma, Bog’art, a dezvoltat controversatul proiect „Cathedral Plaza”. ÎN VICTORIEI.
Tudor Postelnicu trăiește departe de ochii lumii.
Devenit celebru prin propria să sentința – „Am fost un dobitoc”- rostită când era judecat în lotul CPEX, Postelnicu locuiește într-un apartament din „buricul târgului”, într-un bloc din Piața Victoriei,
…unde se găsesc foarte multe sedii de firma, iar o locuința se vinde cu peste 100.000 de euro.
Mizil. Mondenii postcomunisti „Comunistul național”, Paul Niculescu-Mizil, așa cum ii place să i se spună, a fost și el închis după Revoluție.
Își începuse ascensiunea în anii ‘50, când era șeful Secției de Propagandă și Agitație. A fost apoi ministru, vicepremier, membru CPEx.
Anul în care el a ieșit din închisoare, 1992, coincide cu cel în care familia lui s-a lansat în afaceri, înființând grupul Getteco, apoi alte companii. O parte din ele s-au desființat ulterior.
Mondenii Oana Niculescu-Mizil (nepoata) și Serghei Mizil (fiul) dețin o parte din ele, în domenii diferite, de la restaurante la prelucrarea lemnului.
În firme apare și fostul soț al Oanei Mizil, libanezul Tohme Jamil.
Cei doi au fost cununați de un membru al puternicei familii libaneze Hariri.
Burtică – De la Propagandă la multinaționala Cornel Burtică, fostul nomenclaturist marginalizat de Ceaușescu în 1982, face parte dintre cei care au dezvoltat afaceri de succes.
După cum a relatat EVZ, Burtică s-a asociat cu companii din Italia, cărora le-a intermediat vânzările.
Fostul ministru al comerțului exterior este cel care a iluminat zona Piață Unirii din Capitală, dar și metroul bucureștean.
Cu o cifra de afaceri care se apropie de milionul de euro pe an, Burtică a recunoscut că trăiește mai bine în capitalism.
El vinde acum grupuri electrogene produse în Italia.
E un critic constant al foștilor ofițeri de securitate care fac afaceri pe picior mare.
CONSTANTIN BOȘTINĂ – Secretarul lui Ceaușescu, șef la Bursă, Constantin Boștină este președintele Consiliului de Administrație de la Bursă Română de Mărfuri.
S-a convertit în om de afaceri după ce-și trecuse în palmares funcții precum cea de secretar personal al lui Nicolae Ceaușescu sau adjunct la Ministerul Economiei și la Ministerul Industriei Ușoare.
La jumătatea anilor ‘90, afacerile lui Boștină, doctor în științe economice, au fost scurtcircuitate de o anchetă privind cazul de contrabandă cu combustibili „Jimbolia”, când a recunoscut că firma să, Sibco, a transportat produse petroliere în Iugoslavia în timpul embargoului.
A colaborat cu anchetatorii, cărora le-a povestit cum a decurs operațiunea.
Firma lui, în care mai era asociat și fostul ofițer de Securitate Ilie Stanciu, primise un credit de șapte milioane de dolari de la Bancorex. Stanciu a și fost în arest preventiv.
Boștină are o avere de peste 30 de milioane de dolari, făcută din industrie și consultanță.
CAROL DINA – Din CC la banii SidexFost prim-secretar al PCR Galați, fost membru al CC al PCR, fost membru supleant al CPEx.
Această este biografia scurtă de dinainte de 1989 a lui Carol Dina.
Au urmat câteva luni de arest la Galați după Revoluție, după care… afaceri și politică.
El a fost senator al PRM din 2000. De profesie ajustor mecanic, Dina are 80 la sută din firma Grup DIC din Galați, la care mai sunt asociați membri ai familiei sale.
Compania a fost implicată, potrivit unui raport al Coaliției pentru un Parlament Curat, în tranzacții păguboase pentru stat la Sidex, înainte de privatizarea combinatului.
Voi pomeni în treacăt pe foștii membri ai Cc al UTC, Boc, Ungureanu, Copos.
Poate că energiile consumate aiurea de către cei care se expun sub sigla #rezist s-ar fi canalizat pentru punerea reală în practică a proclamaţiei de la Timişoara, astăzi trăiam o altă viaţă dar cine îi plătea? Iliescu?!
