Ziua Limbii Române celebrată la Muzeul Naţional al Literaturii Române

23

În cadrul Zilei Limbii Române, de la ora 13.00, la sediul din Str. Nicolae Creţulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe) va avea loc dezbaterea „1918-2018 – Limba română.

Un veac din eternitate”, moderată de prof. univ. dr. Lucian Chişu şi la care vor lua parte prof. univ. dr. Rodica Zafiu, prof. univ dr. Gheorghe Bârlea, filologul şi interpreta de muzică veche Doina Lavric Parghel, pictorul Virgil Parghel, dirijorul Mircea Luculescu, preşedintele Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România.

Momentul muzical va fi susţinut de două tinere artiste aflate la început de drum: Daria Cristiana Văcăroiu (harpă), Andreea Ioana Movileanu (violoncel), acompaniate la pian de Adriana Maier.

Ziua Limbii Române va fi sărbătorită şi prin spectacolul „Eu, Elisabeta Rizea”. Va interpreta actriţa Rodica Mandache. I se vor alătura Diana Iorgu şi Ionela Buzatu. Coordonator Diana Maria Mihailopol.

Conform legii, la data de 31 august, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de către alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific. Sursa: icr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.