Joi 4 octombrie, seara, în sala de lectură a „LiberThe – CaffeLetterario” din Roma, a avut loc o serată literar-muzicală de excepție, ”Toamnă literară româno-italiană”. Organizator, Rodica Rodean, de la Asociația ”Universul Prieteniei” din Iași, cu prilejul aniversării a zece ani de activitate. Gazdă, ”Cenaclul de la Roma” și F.O.R.I. ”Federația Organizațiilor Românești din Italia”.
Publicul, select, oameni iubitori de frumos: o mică parte dintre membrii marcanți ai F.O.R.I, o parte dintre membrii Cenaclului de la Roma, români și italieni care au dorit să participe și au primit cu inima deschisă darul spiritual al oaspeților. Foarte mulți oameni și-au manifestat dorința să participe, reproșând gazdei faptul că nu a organizat evenimentul duminica, zi în care pot participa la spectacole și evenimente.
Au fost prezentate volumele scriitorilor din România: ”Dincolo de tăcere/Dell’altra parte del silenzio” – Marioara Vişan, „ Iași, Cetate culturală-oameni, gânduri, fapte” semnat de Mihaela Loredana Gârlea, precum și volumele „Mansarda timpului” (poezie), autor Mariana Rogoz Stratulat, „Gânduri din abis” ( poezie), autor Doina Guriță și „Gânduri…din cronici”, autor Petronela Angheluță, volumele din colecția „Cărțile Prieteniei”, trei dintre autori fiind prezenți la eveniment: Mărioara Vișan (Italia), Daniela Gumann (Austria), Constantin Gumann (Austria). Rodica Rodean și Ana Crudu au împlinit rolurile de prezentatori.
A urmat prezentarea unui proiect al Academiei Române filiala Iași, condus de cercetător etnolog Adina Hulubaș, după care un foarte apreciat recital de jazz susținut de lect. univ. dr. Mihaela Loredana Gârlea (voce) și drd. Cristian Gârlea (pian). Piese jazz interpretate unic și de un nivel artistic peste orice așteptări.
Cenaclul de la Roma a fost reprezentat liric de către Daniela Mihăeș, recitând creații proprii și din operele colegei Mariana Cornea, absentă din motive obiective. Discursul și textele citite fiind de ținută elegantă și pur culturală.
Au fost recitate versuri ale autorilor, au fost create momente de intensă emoție, totul devenind un ”carusel” amețitor. Notabilă prestația Cristinei Mariana Niță, o rafinată voce folk.
Surpriza seratei a fost o mare voce a scenei românești, Octavian Mândruță, care a purtat asistența pe cărările dorului înapoi acasă, prin cântece dedicate Marelui Eminescu, melodii celebre ale folkului și folclorului românesc. Momentul a electrizat publicul, cântând și dansând alături de solist, rămânând microfonul și inima deschise pentru un cât mai curând nou concert al lui Octavian Mândruță la Roma.
Evenimentul s-a încheiat cu o pauză de socializare și o mică degustare a produselor culinare tradiționale italiene unde Mihaela Nechifor, o artistă cel puțin în bucătărie, ne-a ispitit cu bucate alese.
Oaspeții au îmbogățit patrimoniul societății literare românești Cenaclul de la Roma cu însemnate colecții de cărți și volumele prezentate, diplome și, mai ales, emoții și bucuria deschiderii unor perspective ample de colaborare în viitor.
Puncte în minus gazdei: sala neîncăpătoare, sonorizarea precară. Publicul însă a salvat totul, apreciind marile personalități prezente și, desigur, momentele de emoție muzicală.
O galerie foto, realizată de Constantin Șorici poate fi vizionată apăsând pe link-ul care urmează: Universul Prieteniei la Roma