În România după 1989 până astăzi nu a existat un singur partid în care libertatea de exprimare să fie permisă. Unul singur.
Toate partidele s-au comportat ca nişte structuri mafiote de tip post-sovietic în care fiecare activist vorbeşte în baza unui model prestabilit. Acesta este esenţa limbajului de lemn – modelul prestabilit.
Fiecare mafie are istoria ei. Neexistând libertate de exprimare, nu există nici libertate de gândire.
Chiar dacă gândeşti drept, mai devreme sau mai târziu vei învăţa că e mai bine să fii strâmb în gândire dacă vrei să supravieţuieşti şi să-i fie bine familiei tale de care ai grijă.
Ori gândeşti strâmb, ori faci pe strâmbul este acelaşi lucru. Cu timpul, în conştiinţa ta se va sufla ca într-o lumânare.
Pur şi simplu în România partidele au construit o reţea de trezorerii de peste 65000 de conturi la o medie de 1500 de conturi de judeţ.
În aceste reţele s-au pierdut toate resursele financiare ale unei ţări din Europa de Est cu o infrastructură mai subdezvoltată decât Ghana.
Aici sunt banii dumneavoastră. Pur şi simplu în acest labirint a murit şi luminiţa de la capătul tunelului.
Chiar şi în momentul în care s-a început digitalizarea în Finanţele Româneşti, digitalizarea în sine a scos în evidenţă caracterul de palimpsest al sistemului, o scriere peste altă scriere, adică…
…peste birocraţia hârtiilor şi banilor cash, gheaţă – vreau să subliniez într-un fel asta, banii aduşi la ghişeu, cum se aduce caşul de la stână, banii în forma lor fizică, cum nu se mai face nicăieri în Europa de la Evul Mediu Timpuriu încoace, s-a suprapus birocraţia certificatelor digitale.
Este incredibil, dar în România, ca în nicio ţară în lume, digitalizarea a făcut comunicarea cu Finanţele de două ori mai dificilă dublând birocraţia existentă.
Practic aşa se explică existenţa firmelor de soft de contabilitate care au câştigat enorm din speculaţia unor formulare. Pur şi simplu transformarea unor cifre într-un formular pdf a îmbogăţit lumea.
Eu am crezut că noul Ministru al Finanţelor va schimba tocmai asta, va tăia nodul gordian, interzicând plăţile cash ale impozitelor, dar nu s-a întâmplat asta.
Cozile la plata taxelor sfidând pandemia lumii încă există în România. Birocraţia a devenit şi mai grea.
Finanţele din România nu au dezvoltat un singur program open source, unul singur, care să te ajute să-ţi plăteşti taxele online că e vorba de impozitul pe profit, TVA sau impozitele salariale cu ajutorul unui link. Nimic absolut.
Dacă o firmă vrea să-şi verifice datoriile online nu se poate.
Administratorul trebuie să se ducă la ghişeu să stea la coadă şi să ia o fişă sintetică printată, abia atunci vede adevărata faţă a firmei şi îşi dă seama cum l-au îngropat de viu penalităţile.
L-am ascultat de multe ori pe ministrul de Finanţe vorbind la televizor despre nişte servere incredibile care reţin instant toate tranzacţiile tuturor caselor de marcat dintr-o regiune.
NASA nu are aşa servere, dar Finanţele din România le are sau le poate avea, ca să mă exprim într-un limbaj de bumbac – România a început să le aibă. Incredibil!
O ţară întreagă l-a auzit pe acest om – Vasile-Florin Cîțu, vorbind de aceste servere imposibile. Nu pot să cred!
Serverele Finanţelor Româneşti sunt conectate la toate casele de marcat şi brusc înregistrează toate tranzacţiile tuturor caselor de marcat, le stochează şi vin nişte “statisticieni” care interpretează datele, datele stocate şi nu mai e nevoie de niciun control.
Inspectorii se duc punct lovit-punct ochit la firma unde e o problemă cu bonul de marcat.
Este SF-ul lumii! Acest SF a fost şi finanţat, a costat o groază de bani, dar nu-şi mai aduce nimeni minte de serverele minune.
Tranzacţiile softurilor care conectează casele de marcat la servere s-au topit în labirintul de conturi de trezorerie.
L-am auzit de multe ori vorbind pe Vasile Câţu – pare normal, dă senzaţia de om în regulă, când citeşte însă un raport pur şi simplu se transformă, pare că are un defect de vorbire când citeşte.
Este ceva care mă pune pe gânduri ca orice problemă de limbaj. Un om care are o problemă când citeşte, este un om care nu citeşte prea mult sau nu e obişnuit să existe citind.
Oricum cititul nu este sigur una din preocupările lui fundamentale. Eu când întâlnesc un om care citeşte cu dificultate, am mari rezerve despre competenţa lui.
În fine, vreau să revin la caracterul premeditat al limbajului. Este foarte interesant!
Când limbajul tău are un caracter premeditat, adică imită un model prestabilit, nici nu se mai pune problema originalităţii pentru că, de fapt, eşti o imitaţie a imitaţiei.
Să dăm câteva exemple de exprimări de bumbac – dacă am fi într-o dictatură aş spune exprimări de lemn, dar pentru că puterea este în raport direct cu efortul electoral să folosim termenul de limbaj de bumbac, un limbaj care trebuie să lingă şi urechea plătitorului de taxe măcar până după alegeri.
Să-mi aduc aminte câteva exprimări – Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii mai tot timpul pe teren, dă impresia că mişcă aproape fizic sistemul medical urnindu-se greu,
…întrebat de ziarişti despre echipamentele medicilor în lupta anti-COVID 19, medici nevoiţi să lupte împotriva pandemiei ca la Mărăşeşti, cu mâinile goale – “echipamentele au început să vină”.
Ele nu au venit, dar au început să vină, urmează să vină cât de repede, dar nu sunt venite.
Trebuie să urmăriţi cum centrul de greutate al conţinutului, deşi, pare că se aşază hotărât cu un picior în prezent el se află de fapt cu amândouă într-un viitor nesigur şi incert.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării Care Nu Există, Monica Cristina ANISIE, vorbind despre celebrul milion de tablete pentru orele on-line – “ele au plecat aseară dintr-un depozit din Bucureşti”.
Pur şi simplu au plecat aseară dar nu se ştie dacă au ajuns în momentul în care vorbim, adică în prezent avem zero tablete, dar ele sunt plecate, adică este cineva care le pleacă.
Ministrul de Finanţe și Al SERVERELOR EXTRATERESTRE – “banii pentru întreprinderile mici şi mijlocii deja există la firme sub forma de taxe şi impozite care nu au fost luate în proporţie de 90 %, restul de 10 % au fost livraţi dar sunt întârzieri la plată”.
Sunt întârzieri la plată înseamnă că există întârzieri la plată, sau mai precis întârzierile la plată sunt în natură, adică ele sunt nişte fenomene naturale ca ploaia şi vântul. Sunt întârzieri la plată.
Fenomenele naturale când apar nu au nevoie de subiect. Cine e vinovat de întârzierile la plată? Ele bat ca vântul şi cad ca ploaia.
Un limbaj cu un caracter premeditat este folosit de cele mai multe ori în scopuri politice, există şi scopurile estetice, dacă ar fi să luăm în calcul scopurile estetice ar trebui să facem teoria semnului poetic, dar mai bine să rămânem la teoria semnului politic.
Un limbaj de bumbac se foloseşte din punct de vedere politic în momentul în care se mistifică o realitate.
Este o problemă gravă când cineva în loc să rezolve problemele, le muşamalizează, adică mistifică o realitate.
Mistificarea realităţii nu este semnul cel mai bun pentru o guvernare care ne cere încredere în zilele grele.
În acest moment Preşedintele are mult-prea-visatul guvern Orban, în fiecare săptămână adună membrii guvernului ca un prim ministru peste primul ministru, în fine, are toate pârghiile puterii şi toate luminile reflectoarelor.
După fiecare şedinţă are o conferinţă de presă la care are tot timpul să răspundă inteligent ziariştilor.
Vorbeşte de bani veniţi de la Uniunea Europeană, atenţie, 30 de miliarde cum îi place preşedintelui să spună, vin miliarde de EURO spre România ca ploaia şi vântul.
Ele nici nu au început să vină şi deja au devenit steaguri electorale.
Scandeţa pandemiei va veni şi ea tot pe varianta politică – va fi momentul în care preşedintele, după ce-a avut guvernul mult dorit şi parlamentul mult visat, toate pârghiile puterii şi tot sprijinul financiar al Europei, va trebuie să explice balanţa luminiţei de la capătul tunelului.
