Am fost și voi rămâne o susținătoare a generației tinere. De aproape șapte ani încerc să aflu ce îi determină pe tineri să scrie, care sunt idealurile lor, ce-și doresc să se întâmple în societatea românească pentru a fi mulțumiți în țara în care s-au format ca oameni; care sunt soluțiile lor pentru a trăi în normalitate, astfel încât Occidentul să nu mai fie atât de râvnit și să se poată realiza aici, acasă, în România.
Cei mai mulți sunt dezamăgiți pentru că practică o altă meserie decât cea pentru care au optat, nemulțumiți că veniturile și legislația nu le permit să se dezvolte așa cum și-ar fi dorit – să urmeze cursurile unei facultăți pe care au ales-o și în același timp să se poată întrețină singuri, fără a mai lăsa ,,corvoada” materială pe spinarea părinților. Despre întemeierea unei familii, nici nu se poate vorbi.
Și totuși există tineri, ce-i drept, foarte puțini, care au reușit atât pe plan social, cât și pe plan spiritual. Unul dintre aceștia este domnul Flaviu George Predescu din Cugir (năcut la 4 februarie 1981) poet și eseist, absolvent al Facultății de Psihologie și Știinţele Educaţiei, Universitatea din București, masterand în Psihologie educațională. A debutat în „România literară” cu poezii, a publicat în „Discobolul” și „Flacăra”. Debutează ca eseist cu volumul „Chezăşie pentru libertate” (Cluj-Napoca, Editura Dacia XXI, 2012). Este autorul a nouă volume de poezie și eseuri, câștigătorul mai multor premii importante.
Claudia Minela: Este știut faptul că sunteți om politic. Cum ați reușit să țineți aproape de suflet poezia? Ce reprezintă Ea pentru dumneavoastră?
Flaviu George Predescu: Mulțumesc pentru aprecieri și interviu. Am fost implicat în politică activ, dar de 11 ani nu am mai făcut parte din fenomenul politic. Poezia reprezintă și ea o sublimare a unor consistente trăiri de dragoste, dar și o expresie a unei forme de putere.
CM: Sunt multe de spus despre activitatea pe care o desfășurați atât în domeniul politicii, cât și în domeniul literar, dar motivul acestui interviu este cuvântul artă. Pentru toate există un început. Când a început pasiunea pentru poezie? Ați avut un mentor? Vorbiți-ne, vă rog, despre primul impact cu Marea Doamnă –Poezia”, cum o numea regretatul poet Alexandru Mușina!
FGP: Încă din gimnaziu am cochetat cu poezia, dar în liceu am început să scriu activ. Abia după facultate am publicat, după ce am fost descoperit poetic de un admirabil om de cultură, pe numele lui George Cristian Maior. Poet la rândul său, chiar dacă încă de sertar, George Maior era omul care citea enorm și care m-a influențat să public. Încrederea lui în mine a făcut ca în timp să am curaj, să cred în originalitatea mea.
CM: Personal, sunt dezamăgită de cerere și ofertă în domeniul liricii contemporane. Care credeți că este soluția pentru a aduce publicul mai aproape de Cenușăreasa culturii românești? Librarii nici nu vor să audă de poezie.
FGP: Da, pentru că oriunde se cumpără sau se vinde ceva, apare costul. La Paris, de exemplu, nici nu se mai editează volume de poezie. Soluția ar fi o „anexare” a poeziei unor fenomene culturale deja subvenționate. Dar și așa va apărea o problemă de selecție. De pildă, să se editeze poeziile a zece autori cu ocazia festivalului X. Cine sunt aceia, ce edituri o vor face, sunt deja chestiuni subiective care inevitabil duc la conflict. Așa că… în domeniul poeziei se descurcă fiecare cum poate și să nu uităm online-ul. El, deși cu multe prostii, aduce sau menține în atenție și poezii bune. Poezia merge și se poate ajuta și de on-line.
CM: Este poezia o terapie a sufletului? Când scrieți, aveți nevoie de intimitate?
FGP: O, da! Una mare de tot. Ea poate vindeca și cele mai severe depresii. Important este să fie poezia potrivită pentru omul potrivit, aflat în starea potrivită. Dar pentru asta, mai ales la vreme de deznădejde, omul trebuie să o caute.
CM: Faceți parte din noua generație. Credeți că tinerii au șanse să ducă mai departe ce au început predecesorii lor? Cum ar trebui să procedeze cei în măsură ca talentele să nu se piardă?
FGP: Au șanse. Sunt poeți buni, originali. Cel mai important este să încerce să ducă mai departe, respectând memoria poeților înaintași, căutând originalitate și înțelegând ce este respectul, nu anulând și căutând ca istoria să înceapă cu ei. O formă de respect în poezie este să fii conștient că n-ai cum inventa roata, ci doar un drum nou.
CM: Ce sfaturi le dați tinerilor la început de drum? Este important să citească pentru ca valoarea poeziei lor să fie remarcată și apreciată de lector?
FGP: Să citească reviste literare și cărți de calitate, să meargă la evenimente culturale așa cum și cele pe care le organizează zilnic Muzeul Național al Literaturii Române. Să caute și să fie curioși.
CM: Dacă ați fi Ministrul Învățământului, ați schimba ceva ca poezia contemporană să ajungă în rândul elevilor?
FGP: Fără doar și poate.
CM: Am avut bucuria să aflu că sunteți unul dintre puținii susținători ai Poeziei tinere, ai liricii contemporane în general. Muzeul Literaturii Române a inițiat un proiect în urmă cu șapte ani. Vă rog să ne vorbiți despre această gură de aer pentru poezia română contemporană!
FGP: Ar fi mai în măsură să vă vorbească despre asta domnul director Ioan Cristescu. Într-adevăr, domnia sa este unul dintre salvatorii multor lucruri din cultura noastră iar acest fapt este remarcabil. Dar știți cu câtă muncă…? Se muncește enorm.
CM: Ca cititor de poezie, după ce vă ghidați când alegeți un volum de versuri – după editura care o publică sau după autor?
FGP: Îl deschid la întâmplare și dacă mă captivează primele două trei versuri, îl cumpăr.
CM: Este critica literară actuală un ghid pentru lector?
FGP: Da. Poate fi. Avem critică bună. Revistele Uniunii Scriitorilor sunt un bastion, în cel mai bun sens. Apoi sunt și nume ca: Daniel Cristea Enache, Răzvan Voncu, Cosmin Ciotloș, Monica Grosu etc, care deja au confirmat demult deși sunt tineri.
CM: Publicarea pe rețelele de socializare reprezintă criteriu de evaluare a ,,operei” unui autor?
FGP: Depinde. Nu știm ce va aduce viitorul, dar experiența ne arată că nu e bine să ne punem rău cu rețelele sociale, dar nici să le ridicăm în slăvi. Trebuie să le punem la locul lor. Adică să ne folosim noi autorii de ele, nu ele de noi.
CM: În încheierea interviului – ce întrebarea i-ați fi pus poetului și omului Flaviu George Predescu?
FGP: După ce se ghidează în viață.
CM: Acum, vă rog să răspundeți!
FGP: După credința în Dumnezeu.
CM: Vă mulțumesc pentru răbdare și pentru timpul acordat acestui interviu.
