În vizita mea la Roma am vizitat, la îndemnul scriitorului Valeriu dg. Barbu, o ,,stână” cum o numea el.
Pe un drum superb de munte, în 20 de minute am ajuns. Intrarea în fermă m-a dus cu gândul că prietenul meu se ține de șotii, pentru că nu arăta deloc a stână. Am parcurs o alee asfaltată și extrem de curată care avea pe ambele părți plopi, ce străjuiau mândri, ca niște soldați din garda imperială, gata de onor.
Drumul până la ,,stână”, care avea măreția fermei din Dallas, era întins pe zeci de hectare de pășune. Pe o parte și pe cealaltă se aflau țarcuri imense în care pășteau pașnici cai superbi, ponei, vaci și oi. Fiecare specie de animale avea spațiul său bine determinat. Am ajuns în cele din urmă la magazinul fermei de unde puteai cumpăra produse proaspete. Absolut tot ce se afla în incinta acelui loc mirific era așezat în ordine iar toate spațiile, inclusiv grajdul de vaci, erau extrem de curate, farmacie în natură.
Proprietarul locului trebuie să aibă aici o armată de oameni, mi-am zis încântată, scanând și fotografiind tot ce vedeam. Ajunsă la grajdul imens, am auzit o doină românească, de jale, care răsuna ca un cânt divin, venit din ceruri. Am fost extrem de emoționată. La un moment dat, cântecul s-a stins. Mi-a părut rău. Valeriu m-a chemat în spatele grajdului, după ce am mângâiat doi viței superbi și blânzi. Surpriză! Cea care cânta era o maramureșeancă, femeia care mulgea vacile, de fapt doar supraveghea mulgerea lor pentru că toată procedura se efectua cu ajutorul tehnologiei moderne. Am stat puțin de vorbă cu dânsa. Îmi spunea emoționată, ștergându-și jenată mâinile de șorțul alb, că întreaga fermă era întreținută de trei oameni – ea, soțul său și un tânăr italian. Nu-mi venea să-mi cred ochilor. Tot timpul a vorbit despre România cu așa patimă și iubire, că nu puteai rămâne impasibil la spusele acelei femei simple, ai cărei ochi răspândeau lumină în jur.
Am asemuit-o cu o sfântă. I-am spus lui Valeriu că sentimentul acela de smerenie nu l-am simțit nici în bisericile, nici în mânăstirile din țară. Pentru mine a fost cel mai pur sentiment trăit până în acel moment. Aveam lacrimi în ochi. L-am cunoscut și pe soțul ei, un ardelean înalt și vânjos. A fluierat de câteva ori și în câteva minute toate oițele s-au strâns în jurul său. Aveau limbajul lor. Din nou am fost impresionată. Bărbatul mi-a povestit cu mândrie despre planurile lui. Dorea să se întoarcă în țară și să înființeze o fermă, asemănătoare cu cea din Italia, în apropierea Bucureștiului. Deja aveau 120 de oi și 150 de stupi de care se îngrijea fiica lor. Mi-a povestit că face parte dintr-o familie numeroasă, 19 frați și că toți au muncit din greu ,,afară” apoi s-au retras pe meleagurile natale. El și soția sa au stat departe de țară 7 ani. ,,A venit timpul să facem și acasă ce am făcut aici. Nicăieri nu-i mai bine ca acasă”, îmi spunea cu mândrie și emoție bărbatul.
,,Doamnă dragă, noi nu avem nicio zi liberă. Muncim aici de dimineață până seara. Unde calcă românul, se cunoaște, deși nu este recunoscută munca noastră, nu ne apreciază străinii, orice-am face”, spune cu amărăciune în glas maramureșanca. Da, dar măcar munciți în condiții bune, încerc s-o liniștesc. Aici sunteți ca în rai. ,,Raiul nu este aici, doamnă dragă! Este acolo, acasă. Dacă te tai, curge sânge românesc, orice-ar fi, acolo e raiul. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vom reuși să ne întoarcem”, îmi spune sfânta cu lacrimi în ochi apoi mă strânge în brațe cu dor, mult dor. Eram un strop de ploaie venit de acasă. Credeți în Dumnezeu? mă trezesc vorbind. ,,Fără El, nimic nu se poate”, vine promit răspunsul femeii. ,,Puteți vizita biserica”, zice, arătându-mi în stânga drumului lăcașul sfânt din lemn. Îmi pare rău că nu am ajuns acolo, dar timpul nu era prietenos cu noi. Am mulțumit gazdelor noastre. Valeriu a sărutat mâna femeii și am plecat. ,,Clao, eu foarte rar am sărutat mâna unei femei, dar cu doamna am simțit nevoia să fac gestul ăsta”.
Ce pot să mai spun? Iată România curată de dincolo de granițe! Dumnezeu să vă ajute să vă îndepliniți visele, martirilor! Să vă întoarceți acasă cu bine! Avem nevoie de voi…
