La sate încă există interes pentru carte
Ciocănești, un sat liniștit la margine de lume, rupt de haosul citadin, își poartă demn casele bătrânești cu garduri obosite, ca niște soldați lăsați la vatră. Curțile mai au încă amprenta trecutului, ici colo se zărește câte o adăpătoare sculptată în piatră unde strămoșii puneau apă pentru păsări. Copacii de pe marginea drumului își clatină leneș crengile înmugurite, mângâiate de soare. Berzele, ca niște constructori neobosiți, își repară cuiburile, porumbeii și guguștiucii parcă se întrec în ritualuri de împerechere. Ca la un semn, la prima oră a dimineții, cocoșii satului pornesc imnul deșteptării. Doar câinii par să fie deranjați de cântul insistent al emirilor trâmbițari.
Cerul roșiatic vestește venirea zeului Ra, în depărtare se aude clopotul, semn că oamenii sunt chemați la biserică. E Vinerea Mare a Paștelui. Încet, încet, sătenii pornesc în treburile lor, se salută și glumesc când se întâlnesc pe ulițele satului.
După ce m-am bucurat de frumusețea matinală a comunei, am ieșit la plimbare cu prietena mea Rallu, având ca țintă și vizitarea bibliotecii din localitate.
Ajunse acolo, am fost întâmpinate cu bucurie și căldură de doamna bibliotecară Georgescu Cătălina, cunoștință veche a Ralucăi. Le-am lăsat să discute iar eu m-am îndreptat spre centrul camerei principale unde, la o măsuță, un grup de șapte copii pictau ouă. Am stat de vorbă cu ei despre activitatea desfășurată. Deși reținuți la început, am avut surpriza să descopăr că micuții cunoșteau semnificația sărbătorii Paștelui, știau simbolul culorilor pe care le foloseau în pictura pe ouă. Mi-a făcut plăcere să discut despre cărțile citite de ei, despre dorințele lor. I-am întrebat ce-și doresc de la iepuraș și, spre uimirea mea, copiii nu-și doreau lucruri prețioase precum cei de la oraș. Denisa își dorea un iepuraș viu, o altă fetiță își dorea o carte iar ultima micuță intervievată mi-a spus senină: ,,Aș vrea să fie bine de Paște și să fim toți fericiți”. Am fost extrem de impresionată de modestia copiilor. Pereții bibliotecii aveau panouri cu picturile și desenele elevilor din sat.
Doamna Georgescu, extrem de generoasă cu noi, mi-a permis să arunc o privire în toate cele trei încăperi unde se aflau volume din toate genurile literare și non-literare: filosofie, beletristică, poezie, politică, cărți pentru copii de toate vârstele, autori din literatura universală etc. Varietatea cărților descoperite m-a impresionat plăcut. Am trecut prin sala de lectură spre cea de-a treia cameră spațioasă în care rafturile gemeau de greutatea cărților, așezate în ordine alfabetică, în funcție de numele autorilor. Încăperea din mijloc era dotată cu echipament de tehnologie modernă. Acolo, copiii puteau lucra pe calculatoare. Aici am aflat despre un alt elev, ajuns astăzi la maturitate, un arhitect talentat, care a realizat un proiect educativ ce va urma să se construiască în fața bibliotecii, pentru petrecerea timpului liber. Lumina din ochii doamnei Georgescu se intensifica de câte ori vorbea cu mândrie despre copiii din sat.
Nu m-am putut abține să nu o intervievez. Am aflat multe lucruri interesante despre activitățile culturale organizate de dumneaei, începând de la concursuri – Recunoașteți personajele din povești – până la inițierea unei mici trupe de teatru. La final a ținut să puncteze ideea că, fără ajutorul și susținerea domnului primar, n-ar fi reușit să achiziționeze un asemenea volum de cărți, n-ar fi reușit să organizeze atâtea activități culturale și de creație. Deci, iată că se poate! mi-am spus. Trebuie doar să vrei. Felicit omul iubitor de lectură, primarul localității Ciocănești, pentru implicarea în proiectele culturale ale satului!
Cel mai mult m-a impresionat povestea unei fetițe de cinci ani care a intrat în bibliotecă, însoțită de mămica ei, pentru a împrumuta cărți. Doamnei Georgescu nu-i venea să creadă că mogâldeața știe să citească la o vârstă atât de fragedă. Învățase să buchisească tainele cărților din biblia bunicii sale. Când a început școala, micuța venea și cu alți colegi care-și doreau să fie asemenea ei, iubitori de lectură. De fiecare dată sosea însoțită de alți și alți elevi.
Cu ochii luminați de bucuria revederii doamnei bibliotecare, dar și cu respect și admirație pentru locul în care a descoperit lumea cărților, o tânără frumoasă discuta acum despre donația unor cărți.
După douăzeci de ani, fetița de atunci, a absolvit Facultatea de Psihologie la Universitatea din București, a câștigat mai multe premii pentru poezie, a publicat volumul de versuri ,,unde se termină lumina”, este redactor la Revista Vocativ pe segmentul traduceri din literatura universală și organizează serile de muzică și poezie Carte-Diem. Copila de cinci ani, acum o femeie tânără și frumoasă, se numește Raluca Neagu, cea care a donat foarte multe cărți citite bibliotecii satului ei de care este extrem de legată. Satul Ciocănești se poate mândri cu asemenea tineri.
Am ieșit cu părere de rău din bibliotecă. Mi-ar fi plăcut să-mi petrec cel puțin o jumătate de zi acolo, citind. N-am plecat cu mâna goală. L-am luat cu mine pe Ion Caraion, ale cărui poezii le-am devorat cu mare plăcere.
La intrare, doi băieți de nouă-zece ani, răsfoiau cu interes o carte. Este plăcut sentimentul că încă mai există interes pentru lectură, chiar dacă se întâmplă în locuri izolate, la sate, unde copiii își dezvoltă cultul pentru cunoaștere prin intermediul cărților.
Lectura lărgește orizonturile, deschide uși spre alte lumi necunoscute, educă și disciplinează, te formează ca individ, îți dezvoltă gustul pentru artă, pentru frumos, luminează mințile, te face mai înțelept, mai creativ, dar mai ales îți hrănește spiritul, fără de care suntem mult mai săraci.
,,Cartea este cea mai complicată şi cea mai măreaţă minune dintre minunile create de omenire în calea ei spre fericire.” ( Maxim Gorki)
Mulțumesc pentru tot gazdelor mele minunate – Cati, Raluca și doamnei bibliotecară Cătălina Georgescu!
A relatat pentru dumneavoastră – Claudia Minela
