Democrație (demos kratos, puterea populară – nu a aristocrației!), locul unde ești liber să ai orice opțiune politică și să o exprimi fără riscul de a fi pedepsit, cenzurat, marginalizat, locul unde majoritatea alegătorilor decide CINE să fie reprezentantul său la Putere.
Legile guvernează CUM aleșii își exercită Puterea. Sau așa ar fi fost firesc! Dar, atenție… lipsa legilor care să responsabilizeze, să judece și să pedepsească actul Puterii se numește Anarhie.
Legile nu sunt făcute doar pentru cei care NU sunt desemnați prin alegeri la Putere, ci încep de sus în jos, altfel, se ajunge la Putere discreționară, unde orice decide alesul, nu răspunde în fața legii, nici dacă dăunează grav Majorității care l-a ales.
Democrația garantează libertatea de exprimare în limitele respectării libertăților oricăror celorlalți, adică poți dezaproba o idee sau alegere a cuiva fără să ataci persoana.
Contestarea actului politic nu poate fi legală doar prin protest și grevă, ci urmărită juridic prin legi care nu permite alesului să ignore voința și interesul Majorității.
În democrațiile actuale lipsește exact legea care apără Majoritatea de proprii săi aleși.
În România avem o democrație a insultei, a aroganței și disprețul alesului față de Majoritate. A neseparării puterilor în Stat. A legilor care se contrazic între ele!
Democrația noastră se bazează pe vrajbă, spectacol grotesc, circ fără pâine, intoleranță față de opiniile diferite, neacceptarea oricărui dialog civilizat.
Campaniile electorale au ca scop distrugerea contracandidatului, atacul la persoană, iar presa acceptă încălcarea întregii deontologii profesionale de dragul banului și asta în mod neurmărit nicicum de rigorile legilor.
Șocant, exploziv, bombă, catastrofă, dezvăluiri incredibile, sunt avant-titlurile presei manipulatoare. Niciun om de presă astăzi nu mai este interesat de adevăr și de profesionalism, de legi și de consecințele manipulării sale, ci doar de avere și de acces la audiență.
Majoritatea se complace în această manipulare, o cere, refuză să-și edifice propriile filtre de gândire, refuză să ignore sau să penalizeze impostura, minciuna, calomnia.
În România nu se respectă nici legea fundamentală, Constituția, nu se respectă voința Majorității, nu se respectă niciun cod deontologic, nu se respectă principiile esențiale ale democrației, nu respectă nimeni pe nimeni, alianțele se fac fără consultarea mulțimilor pe care le reprezintă și se desfac la fel.
În toate formațiunile politice lipsește democrația, niciun lider nu acceptă o părere diferită de a lui, orice membru al formațiunii vine exclus dacă nu aprobă opiniile sau deciziile liderului.
Ajungem să credem că omul politic este doar un actor, formațiunile doar niște biete companii teatrale, iar scenariul este mereu scris de finanțatorii acestora, cei care DECID ce să facă ori să nu facă, tot ce să spună sau să nu spună omul politic.
Astfel, ajunge lider, ajunge propus candidat, ajunge ales, doar omul politic care este docil sau este șantajabil spre a fi docil intereselor finanțatorilor vieții politice, în dauna interesului susținătorilor din mulțime, a Majorității.
Interesul finanțatorilor este să păstreze Puterea, să recupereze de la contribuabili investițiile în politică și, în plus, sporirea averilor.
Astfel, oamenii politici și formațiunile ar trebui finanțate doar prin cotizație limitată și egală a susținătorilor, legal și transparent, fiind interzise orice alte forme de finanțare, donații și buget de la stat. Cotizanții să fie doar membrii legal înscriși în formațiunea politică sau într-o asociație de susținere a vreunui independent.
Liberalismul, socialismul, progresismul, suveransimul, conservatorismul și alte isme, sunt amalgamate până la confuzie și reduse la oportunism. Ideologiile politice sunt limitate la un slogan searbăd.
Înflăcărarea se produce numai prin manipulare și vrajbă, speculându-se nevoile Majorității. Promisiunea electorală neîmplinită nu face niciodată obiectul infracțiunii de înșelăciune.
Lipsa unor soluții reale, expuse limpede, la nevoile Majorității, face din candidat un impostor iar impostura în România este generalizată, mereu omul nepotrivit este pus la locul potrivit.
Intelectualitatea, elitele, când nu sunt din interior duse în derizoriu, sunt anulate și reduse la tăcere prin vrajbe și manipulări. De obicei intelectualii sunt individualiști, nu pot fi uniți! Se bucură atunci când un confrate este anulat, pur știind că îi poate veni rândul!
Unde mai pui și faptul că niciun intelectual nu rămâne stabil principiilor sale, iar asta este firesc, benefic, dar îl și predispune la trădări!
Ne-intelectualitatea este considerată prostime! Prostimea este mândră tot atât cât intelectualitatea este arogantă! Descurcăreala ține loc de educație și spirit de acțiune.
Oameni capabili să servească politica țării există, însă aceștia refuză să intre în mizeria la care a ajuns astăzi politica, nu din lașitate, ci fiindcă înțeleg faptul că democrația este transformată într-o farsă, că vor fi mai devreme decât mai târziu distruși taman de Majoritate, deoarece Majoritatea preferă să trăiască în nevoi, dar să fie mințită frumos!
Când Majoritatea va ajunge la fundul sacului, se va răscula, dar nici atunci nu va accepta faptul că nu ajunge unitatea ei, mai trebuie și filtre de gândire, chibzuială, să pretindă și să accepte soluții la nevoile sale care nu mereu sunt ușor de suportat.
Nu ajunge sloganul, invocarea adevărului, a divinității, a mândriei de apartenență, este nevoie imperioasă de lege înțeleaptă, este nevoie ca Majoritatea să își știe dinaintea politicianului care sunt rezolvările nevoilor sale și să participe la ele, nu să aștepte să-i pice din cer minuni… să vină vreun salvator bogat care să împartă gratis bunăstarea!
În România s-a înstrăinat resursa cea mai de preț, munca. A fost împinsă vertiginos spre precar educația din familie și instrucția școlară. A fost promovată excesiv impostura.
Vrajba se stârnește lesne în familii, pe stradă, în instituții, între grupuri ad-hoc sau nu, între cei plecați din țară și cei rămași, vrajba a ajuns la desăvârșirea acelui divit et impera și fie învrăjbitor sau învrăjbit este convins că apără o cauză bună.
Se caută vinovați și vini, dar nu soluții. Se caută salvatori când salvatorul poate fi chiar Majoritatea conștientă că nevoile sale sunt doar ale sale, că rezolvările lor vin tot prin ea, ceilalți vin doar să le exploateze și să le adâncească.
Când fiecare om al Majorității se auto-educă, își dezvoltă propriul filtru de gândire și nu mai ia de-a gata idei pre-confecționate, ambalate lucios, când refuză minciuna chiar dacă adevărul este insuportabil, când acceptă dialogul fără vrajbă, respectul începe să crească, democrația începe să se ițească.
Iar când intelectualul înțelege că turnul său de fildeș este precar și că locul său e în Majoritate, că nu este superior decât sieși celui de ieri, iar rolul său este să devină un înțelept, nu un guru, țara câștigă o valoare!
Când impostura și corupția nu va mai fi acceptată ca normalitate. Când valorile precum etica, vor fi mai prețuite decât descurcăreala, aranjatul, arivismul, ploconeala, slugărnicia, vrajba și calomnia, se vor vedea zorii unei bunăstări posibile.
Politica începe în deciziile personale, în cele din familie, politica este modul cum îți organizezi viața ta și relațiile cu cei din jur.
Kratosul demosului flămând și însetat nu poate fi pe mâna fără-legii… Legea nu poate fi pe mâna imposturii.
Fără etică și fără credință vie, fără educație, se ajunge doar la unitate în nevoi perene și în război om contra om.
Sfârșitul lumii este sfârșitul oricărui om în parte, pierdut în mrejele nedreptății sociale, indiferent dacă este de rând sau ales la Putere, fiindcă nedreptatea socială atinge până și pe regi atunci când gloata ajunge la disperare.
Speranța nu servește decât ca un început, să avem deci speranța că începem să respectăm propriile nevoi ca Majoritate. Interesul meu este să trăiesc printre oameni cu bunăstare, altfel, bunăstarea mea în mijlocul nevoiașilor este amenințată. Bunăstarea gloatei pare imposibilă atâta vreme cât ea o așteaptă providențial!
