Numai Mugur Isărescu a fost în stare să ia decizia angajării Vioricăi Dăncilă în postul de consilier la Banca Națională. Nimeni altul nu ar fi fost în stare s-o facă. Numai și numai el.
În momentul în care a luat aceasta decizie, vorba unui prieten de al meu, el s-a urcat pe un scaun de bar și s-a ușurat în capul clasei politice românești, dar și în capul propriilor angajați de la Banca Națională.
Pur și simplu i-a acoperit pe toți cu o cascadă de rahat. Au căzut toți uluiți la pământ. Mi-a plăcut însă reacția lui Orban – pe Viorica o recomandă vocea și talentul.
Nici retorica rafinată a lui Florin Vasilescu, marele purtător de cuvânt al Băncii Naționale, o mare croșetă de perdele de fum, nu a reușit să salveze aceasta numire cvasi-absurdă.
Pentru a motiva angajarea acestei întruchipări ale prostiei inefabile care reușește să se cocoațe pe actualitatea României ca pe o grămadă de gunoi, Vasilescu a evocat perioada de mare forfotă a Greciei care a aderat la Euro.
Avioanele Greciei „mergeau” la Bruxelles într-un continuu du-te-vino, iar mașinile planau peste colina sacră a Acropolei. La fel și românii vor avea nevoie de această forfotă și de toți ”deschizătorii de uși” care ”au băut cafea cu ecologiștii”.
Este prima oară când retorica lui Adrian Vasilescu s-a dus direct în cap de la „Scânteia tineretului” încoace.
Dar el nu are nicio vină, nicio retorică din lume nu o poate face pe Dăncilă mai proastă decât este.
Niciun argument nu poate mistifica structura semnificației acestei decizii – Tineri români, degeaba învățați, fiți proști ca Dăncilă și într-o zi veți ajunge și voi consilieri la Banca Națională fără niciun concurs.
Aș vrea să scot în evidență câteva atribute ale acestei decizii de a o angaja pe Viorica Dăncilă pentru a ne reprezenta pe lângă instituțiile Uniunii Europene din care mai avea puțin și ne scotea cu totul.
Atributele sunt de fapt niște surse de semnificații pentru că ele sintetizează niște probleme de receptare. Decizia lui Mugur Isărescu nu va rămâne fără urmări în primul rând pentru că este o decizie istorică și complet lipsită de sens.
Dacă am face o antologie a idioților angajați vreodată la Banca Națională, de la prima visterie a țării încoace, mai mult ca sigur Dăncilă ar fi în primii cinci sau trei. Oricum ar avea locul ei special în clasament și în multe dimensiuni nu cred că ar fi egalată de nimeni.
Prostia ei este unică și irepetabilă. Dar această decizie a guvernatorului Băncii Naționale este în sine un fenomen al naturii pentru că provoacă pe toată lumea.
Este o decizie ca o înfundătură. Pur și simplu nimeni nu scapă de ea. La un moment dat și președintele țării va trebui să comenteze. Nu are cum să scape, mai devreme sau mai târziu Klaus Johannis va da peste acest loc de dat cu capul.
Este imposibil ca președintele să se eschiveze. El va trebui să atace această problemă frontal exact cum dai cu capul într-un zid. În mod normal ar trebui să ceară public demisia lui Mugur Isărescu.
Mugur Isărescu a dovedit încă o dată că este jupânul Băncii Naționale în care face exact ce vrea pe bani publici.
Este limpede că între Casa Isărescu și Banca Națională a României nu este nicio diferență. Nici beat fiind, confundând crama cu banca, guvernatorul Băncii Naționale nu ar fi putut lua o decizie mai proastă.
Mugur Isărescu este cocoțat în acest moment peste toți ca un cocoș peste o grămadă de bălegar.
Angajarea Vioricăi Dăncilă are un impact de torpilă în societatea românească narcotizată de promisiuni electorale. Zguduie pur și simplu conștiințele. Îți ia foc creierul.
Eu sunt sigur că niciuna dintre marile conștiințe ale intelectualilor de la Banca Națională, marii eseiști despre monede și curs valutar, niciunul nu va demisiona în semn de protest.
Toți acești intelectuali calculatori de risc și experți în audit, sunt ca niște struți care nevoiți să bage capul nu în nisip, ci în rahat. Abia aștept să văd reacția marelui economist Daniel Dăianu.
Și Dăianu se va alinia la acest marș al intelectualilor din Banca Națională în pas de gâscă.
Un alt atribut al acestei decizii este faptul că e paradoxală ca și personalitatea care a produs-o.
Mugur Isărescu, un turnător la Securitate, cel mai longeviv guvernator de Bancă Națională din lume într-o economie care în treizeci de ani a produs un metru de autostradă în grădina privată a unui protestatar. E paradoxal prin excelență.
Dacă am da timpul înapoi, din 2005 când s-a trecut la faimosul leu nou, nou-nouț și greu, când toate băncile cădeau în jurul populației ca niște copaci doborâți de furtună, niciodată, în niciun moment Banca Națională nu a suspendat licența niciunui fond, niciunei bănci, nu a pus niciodată în chestiune legalitatea unei singure tranzacții financiare suspecte, nu a avertizat pe nimeni, nu a avut nicio poziție nici în legătură cu FNI sau Caritas, nici cu fondurile lui Cataramă, nici cu fondurile private de pensie sau fondurile ”volatile” de asigurări.
Oamenii s-au îndreptat în turmă spre abatoarele financiare ademeniți de visurile de fericire. Când au descoperit în contractele băncilor Roborul, inventat de Mugur Isărescu după modelul Mecanismului European de Schimb valutar, erau deja pe drumuri.
În tot acest timp salariul lui Mugur Isărescu a crescut an de an până a ieșit la pensie cu o pensie cam cât salariul lui Dăncilă de azi.
În 2007 a fost decorat de Traian Băsescu cu Ordinul „Meritul Industrial și Comercial” în grad de Mare Ofițer, pentru „cea mai spectaculoasă perioadă de creștere de după cel de-al Doilea Război Mondial” într-un an în care băncile eșuau ca niște balene dezorientate pe litoralul falimentului românesc.
Timp de trei ani, la fiecare explozie a cursului de schimb, Mugur Isărescu și bineînțeles rudotelul de serviciu – Adrian Vasilescu au liniștit populația fluturând concepte ciudate tare, paradoxale cum ar fi conceptul de ”creștere zero”, ”creștere negativă” sau ”creștere economică bazată pe consum”.
Trei ani mai târziu a primit Steaua României în grad de Colan, de la același președinte. Doar trei români în istorie au primit această distincție – George Emil Palade, Patriarhul Teoctist post-mortem și Mugur Isărescu.
