Doi tineri doresc să se căsătorească, părinţii lor nu sunt de acord să o facă. El are 25 de ani, abia ieşit de pe băncile facultăţii, ea 22 de ani, încă studentă. Cea care se opune vehement este familia fetei şi mai ales mama, care consideră că ea este prea tânără ca să se căsătorească şi e necesar să termine studiile. Ea îşi doreşte foarte mult un copil, ceea ce părinţii cred că este curată nebunie în situaţia dată. Este greu pentru fată să explice că relaţia ei cu băiatul este una foarte bună şi că iubirea lor puternică poate fi concretizată într-un copil, îşi doresc mult un copil din iubire.
Un caz întâlnit în structura societăţii de azi. Cine greşeşte aici, mama sau fata? Mama nu vrea să îşi dea acordul pentru că nu are încredere în fiica ei, se gândeşte că această căsătorie îi poate distruge viitorul. Ea vrea ca fata să facă studii şi să aibă o carieră strălucită. Fata şi-a întâlnit sufletul pereche şi doreşte să îşi întemeieze o familie.
Dacă mama nu are alte motive decât acestea pe care le susţine, e clar că mama greşeşte. Fata se poate căsători din iubire şi îşi poate termina studiile pe parcurs sau mai târziu. Poţi face multe lucruri atunci când îţi doreşti efectiv să le faci. Unde poate să dea fata greş dacă se căsătoreşte acum? Foarte puţine şansele să dea greş, căsătoria ei fiind una fericită, mai ales că iubirea este puternică. Nu e un lucru simplu să îţi întemeiezi o familie, dar dacă sufletul tău simte că e bine să facă asta, ştie el de ce. E bine ca mama să îşi dea acordul pentru această nouă familie. Dacă nu o face şi încearcă să oprească totul, atunci mama ucide iubirea dintre cei doi. Este posibil ca fata, împiedicată să îşi construiască o familie, să cadă într-o depresie sau sub presiunile mamei să considere că putea lua cea mai rea decizie din viaţa ei. Şi atunci viitorul fetei este în pericol, dar şi liberul ei arbitru. Cred că cea mai bună atitudine a mamei este cea de sprijin, chiar dacă nu are încredere că această căsătorie va fi reuşită este bine să îşi susţină fiica, acum şi pe viitor.
Există şi varianta ca fata să îşi amâne această căsătorie după ce termină studiile dar şansele ca să mai fie împreună cu băiatul scad. El poate suferi din cauza acestei amânări şi iubirea să scadă. Un singur nu poate aduce dezechilibre în iubire. Impactul unui dezacord poate influenţa negativ o viaţă de om, un viitor, un cuplu.
Mulţi părinţi nu au încredere în copiii lor. Există mereu această teamă că ei pot da greş, perfect adevărat. Un bun control asupra copiilor poate exista doar dacă părinţii sunt prietenii lor. Prietenia este calea pentru a afla ce face copilul tău şi ce gândeşte. Dacă un părinte îşi ceartă mereu copilul, atunci cu siguranţă că aceasta se îndepărtează şi se ascunde.
Înţelegem că marile probleme ale societăţii de azi, ni le aduce dezvoltarea reţelelor de droguri, găştile de cartier, pierderea timpului în activităţi nocive pentru viitor. Este absolut necesară aici intervenţia promptă a părinţilor în stoparea acestor acţiuni. Însă, când vine vorba de iubire e bine ca părintele să aibă o deschidere mai mare şi o doză mai mare de înţelegere.
*
O familie de tineri căsătoriţi au un băieţel de doi ani. La început familiile nu au dat şanse de reuşită acestui cuplu pentru că diferenţa de ani dintre ei era mai mare. Băiatul are 31 de ani fata 23. Interesant este că băiatul îşi dorea foarte mult copii şi şi-a luat concediu de paternitate ca să stea cu băieţelul. Grija pentru el şi iubirea dăruită, i-au convins pe părinţi că el este un băiat bun şi că pot avea încredere în el.
Şi aici un caz asemănător. Părinţii nu au dat şanse de reuşită acestui cuplu şi se observă că ei sunt fericiţi şi au un copil sănătos. Ce s-ar fi întâmplat dacă şi aici ca în cazul de mai sus, părinţii nu ar fi fost de acord cu relaţia. Cu siguranţă că s-ar fi distrus viitorul tinerilor şi acel copil minunat nu ar mai fi venit pe lume.
Părinţii au marele atu că sunt la conducere şi sunt părinţi minunaţi care acordă încredere copiilor lor. Dacă creşti un copil cu iubire, îl hrăneşti cu asta zi de zi, sunt foarte puţine şanse ca el să dea greş mai târziu când va face alegeri importante pentru viitorul lui. Cea mai importantă hrană este iubirea. Ce învaţă în primul rând copilul de la părinte? Să iubească, să dăruiască iubire.
Sunt multe cazuri când copiii fac alegeri greşite, chiar dacă părinţii le dau sfaturi bune şi îi îndeamnă spre bine. Unde trebuie căutată rădăcina acestor lucruri? Poate în copilărie sau poate că ea a crescut în sufletul copilului în adolescenţă. Părintele trebuie să fie permanent cel mai bun prieten al copilului şi să îl ajute cu blândeţe încă de mic să îşi construiască toate imaginile corecte.
E adevărat că sunt şi copii răi, dar de ce sunt răi? De unde vine această răutate? Dacă părinţii sunt buni atunci există posibilitatea unei gene extrem de puternice de la un străbunic, pe linie paternă sau maternă, una din ele. Să presupunem că un tată iute la mânie şi ateu are un băiat care îi seamănă într-o oarecare măsură la caracter, educaţia copilului nu poate fi pozitivă, benefică şi în iubire pentru că tatăl este preocupat de alte lucruri şi nu de a educa copilul. El creşte şi se dezvoltă având aproximativ acelaşi comportament ca tatăl. La maturitate dă naştere unei fete care ia din gena tatălui dar nu în aceiaşi proporţie în care a fost transmisă de la bunic. Alături de un soţ bun, ea întemeiază o familie şi dă naştere la rândul ei la un băiat care e posibil să aibă din gena bunicului, cel iute la mânie, dar nu în proporţie mare. Datorită educaţiei mamei, a părinţilor, educaţie în iubire şi armonie, copilul are şansa să lase în stare latentă acea genă a predecesorilor săi, asta poate şi datorită faptului că lanţul a fost întrerupt prin naşterea unei fete. El nefiind născut din tată şi bunic cu probleme pe linia paternă ci pe cea maternă care s-a estompat rămânând în starea latentă. După cum scriam mai sus, gena are o oarecare influenţă dar nu cea definitorie, pentru că la o împerechere de gene diferite există posibilitatea ca gena cea mai puternică să influenţeze. Încă un exemplu edificator. Se întâlnesc doi tineri, la băiat predomină o genă dintr-un tată oarecum ateu şi o mamă credincioasă, la fată predomină genele bune a ambilor părinţi ce provin din linii de strămoşi foarte credincioşi, preoţi, etc. Dacă acest cuplu dă naştere unui copil, el ia gena mamei, cea bună, iar gena tatălui mai puţin bună se estompează pentru că este o genă slabă. Şi încă un lucru important. Să nu uităm că există posibilitatea ca un copil care este născut din genă bună să se facă rău şi asta datorită lipsei de educaţie. Chiar dacă el se naşte cu un potenţial foarte bun, poate să se schimbe în rău dacă părinţii nu îi oferă educaţia completă de la vârstă când el începe să conştientizeze. Fondul rău de la naştere din gena predominantă se poate schimba datorită atenţiei părinţilor în educaţie, dar în aceiaşi măsură şi gena bună poate rămâne în stare latentă dacă părinţii nu îşi educă atent copilul. Într-o familie cu mulţi copii este o împerechere de gene. Unii seamănă cu tata, alţii cu mama sau bunica, etc. Contează mult gena predominantă, dacă ambii părinţi sunt buni şi îşi cresc copiii în iubire, armonie, chiar dacă unul din ei nu a venit la naştere cu o genă prea favorabilă, dar s-a schimbat în perioada de maturitate şi căsătorie, este posibil ca toţi acei copii să fie credincioşi şi bine educaţi, având un viitor fericit.
Părinţii dau naştere la copii, ei sunt din gene diferite dar compatibile, au caractere maleabile cu posibilităţi de schimbare în bine prin iubirea lor. Copiii lor pot fi nişte copii deosebiţi. Iubirea are un potenţial vindecător al corpului uman şi nu numai, al sufletului. Dacă o fată care provine din părinţi buni cu o educaţie solidă în iubire se căsătoreşte cu un băiat care nu are o educaţie chiar atât de bună, sau aproximativ formată după profesori sau şcoală şi nu de acasă, ea poate să îl schimbe şi să îl ajute să trăiască în armonie numai dacă iubirea lor este puternică. Cred că aţi auzit cazuri când unii băieţi s-au schimbat mult după ce s-au căsătorit, ei s-au schimbat datorită faptului că iubirea le-a vindecat structurile.
Părintele este răspunzător de toate faptele copilului şi mă refer la faptul că o educaţie în iubire nu poate da societăţii copii răi. Sunt foarte rare cazurile când copilul poate fi rău chiar dacă părinţii sunt foarte buni, vin din gene bune şi se iubesc. Ei fac tot posibilul să îi dea o educaţie bună dar copilul nu acceptă nimic. În cazuri de genul acesta este foarte greu de pus un diagnostic, dar o credinţă puternică a părinţilor poate aduce copilul pe drumul cel bun. Ca să poţi schimba ceva radical este necesar să apelezi la Dumnezeu, prin rugăciune. El este singurul care poate schimba firea, fiinţa.
*
O învăţătoare apelează la psihoterapeut pentru un caz pentru a sta de vorbă cu un băieţel. Din scurta punere în temă se află că băiatul este mereu abătut şi stă mult singur, vorbeşte puţin şi are o cuminţenie ciudată. Învăţătoarea spune că părinţii sunt buni, se ocupă de copil, este bine îmbrăcat şi hrănit, iubit de toţi din jur, dar ceva există în sufletul lui, un ceva pe care ea l-a observat după 4 ani de şcoală, copilul fiind acum în clasa a patra. E foarte greu să stai de vorbă cu un copil, dacă nu te simte şi nu are încredere în tine nu scoţi nimic de la el. Prima întâlnire cu el a fost un eşec. Nu a vrut să spună decât cum îl cheamă şi că tata i-a promis că îl duce în acea zi la librărie să îşi ia cărţi. Arăta normal, un copil cu o faţă rotundă, luminoasă, serios şi retras. Nu părea că ar avea probleme grave dar ceva te atrăgea la el, era mai diferit de alţi copii, îi lipsea zburdălnicia şi energia firească unui copil de vârsta lui. I s-a sugerat învăţătoarei să încerce să stea de vorbă cu părinţii. Părinţii au acceptat o discuţie şi au dat mai multe date. Cu doi ani în urmă au fost chiar şi i-au făcut analizele dar totul era perfect, starea lui de sănătate fiind bună. Ei nu erau foarte îngrijoraţi, îl credeau mai timid şi îl înconjurau cu dragoste, îi cumpărau ce îi place şi se ocupau cu cea mai mare atenţie de educaţia lui. Le părea foarte rău că nu mai pot face copii, poate un frate sau o soră ar fi fost altceva pentru dânsul. S-a stat din nou de vorbă cu el încercând să se scoată din sufletul lui acea problemă care îl macină. Atenţia au fost cărţile pe care el singur şi le alesese din librărie, Mica biblie în imagini, o carte cu poze cu îngeraşi, povestiri tot cu îngeraşi. Atunci toţi şi-au dat seama că acel băieţel este mai deosebit şi că atenţia lui era captată mai mult pentru lumea de sus decât cea de jos. S-a discutat cu părinţii, dacă merg cu el la biserică şi au spus că trec când au timp dar nu foarte des. Învăţătoarea le-a cerut permisiunea să îl ia la biserică şi l-a dus la mitropolie. Abia acolo faţa lui a căpătat o lumină deosebită, era altfel. A întrebat cine sunt oamenii pictaţi pe pereţi şi i-a zis că sunt sfinţi, apoi cine stă acolo în sicriu şi de ce stă acolo. La sfârşit s-a destăinuit şi a zis că părinţii nu au niciodată timp să îi explice tot ce vrea el să ştie. Ar fi vrut să îl ducă să stea mai mult timp la biserică ca să vadă sfinţii şi îngerii dar ei nu au timp şi el era foarte trist. Jucăriile şi mersul în parc cu bicicleta îi plăceau dar după ce mergea să vadă sfinţii. Bineînţeles că s-a discutat cu părinţii ca să îl ia în serios şi să îi facă un program regulat de mers la biserică, şi să participe cu el la mai multe slujbe religioase.
Nu este de ajuns să îi dai copilului tău numai îmbrăcăminte şi hrană. Ele sunt necesare pentru trup dar pentru suflet copilul are nevoie de multă iubire exprimată nu prin jucării ci prin ceea ce cere el. Unii copii nu vor să se joace cu anumite jucării şi vor la bunica, că acolo se simt ei cel mai bine, alţii vor un căţel, o pisică, un canar. E bine să asculţi şi să iei în serios dorinţele copilului tău şi nu în ultimul rând să îl duci pe copil la biserică să Îl cunoască pe Dumnezeu. Fără Dumnezeu, copilul trăieşte şi se dezvoltă doar pe jumătate, cealaltă jumătate fiind închisă, opacă. Cazul expus mai sus nu este unul întâlnit foarte des dar cred că mai sunt şi alţi copii atraşi în mod special de cunoaşterea lumii de sus.
Ca să se poată elimina factorul de risc, al problemelor ce apar la copii mai ales în perioada adolescenţei, este necesar ca implicarea părinţilor să fie totală şi accentul deosebit să îl pună pe iubire în creşterea copiilor lor.
