În acest moment Traian Băsescu se află până la buză într-o baltă destul de maro, ca să nu folosesc un cuvânt mai colorat.
Această baltă împuţită este foarte sensibilă, la prima mişcare imperceptibilă se pot produce valuri. Colaborarea cu Securitatea este un subiect extrem de sensibil pentru societatea românească postdecembristă.
Când deschide gura Traian Băsescu să scuze şi să spună că nu crede că a colaborat cu Securitatea după ce a dat note informative în dosare de urmărire, este nevoit să mănânce şi mai mult rahat. În rahat va atrage pe toţi colaboratorii din jurul lui, câţi au mai rămas.
Securitatea a lucrat minuţios un sistem informativ cu ramificaţii profunde în societate, după cele mai ridicate standarde de informaţii şi contrainformaţii ale momentului în lume.
Această lucrare a consumat efortul mai multor generaţii de ofiţeri. Numai depozitarea acestor informaţii pe suport scris şi microfilme, inventarierea lor şi gruparea informaţiilor în funcţie de teme, interese şi scop, este o instiuţie în sine.
Deocamdată firul descoperit la CNSAS este vârful icebergului, pentru că investigaţia poate lua şi urma banilor primiţi pentru informaţii, note informative din alte dosare şi e posibil să apară chiar şi alte documente semnate.
Oricum minunatul partid al lui Traian Băsescu, cât un portbagaj de autoturism a început şi el să miroasă. Este stricat deja. Din bun simţ Traian Băsescu ar trebui să se retragă din viaţa publică, dar Traian Băsescu nu a avut niciodată bun simţ. A avut un orgoliu nemăsurat şi a minţit fără să clipească în nenumărate ocazii.
Numai amintirea lor îmi provoacă greaţă. El se află acum pe nişte nisipuri mişcătoare în care a înfundat cam tot ce înseamnă valoare democratică. Este pe vârfuri cu rahatul până la buză.
Toată activitatea lui politică s-a spart ca un balon de săpun. Este o ninsoare de dezamăgire. Este ruşinea pământului ca un turnător la Securitate să facă denunţarea comunismului dan călare pe un cal, cum spunea Nichita Stănescu care el însuşi a avut două dosare de securitate în anii 70, unul numit “Socrate”, celălalt “Ploieşteanu”.
Când a început urmărirea împotriva lui Nichita Stănescu, pur şi simplu au fost mobilizate două Direcţii ale Securităţii şi tot etajul la care locuia poetul a fost evacuat, fiecare locatar fiind chemat la miliţie la ora exactă, nu mai spun că şi sora poetului Mariana Stănescu care a avea cheia apartamentului a fost chemată la şcoala 177 unde era profesoară.
Securitatea a blindat pereţii lui Nichita Stănescu cu microfoane dar nu au reuşit să i găsească nimic compromiţător, doar nişte “afirmaţii necorespunzătoare în legătură cu politica Partidului faţă de literatură”, mai ales că Nichita Stănescu se comporta ca şi cum societatea din jurul lui nu există, exista numai el ca în poezia lui Matei Vişniec, într-un oraş cu un singur parc, în care există un singur arbore, în care poetul face plimbări de un singur pas.
Nichita Stănescu a avut noroc c-a scăpat după două dosare. De obicei în urma dosarelor de urmărire începute de Securitate se ajungea automat în centre de “reeducare”. Să vă dau un exemplu de asemenea centru de reeducare care a fost şi cea mai cumplită temniţă din Europa – închisoarea Casimcea, betonată la şapte metri sub pământ, fără nici măcar un singur bec electric, ca un buncăr în care trebuia să intri şi să te deplasezi aplecat.
Aici a suferit părintele Gheorghe Calciu, 15 ani de temniţă grea după un dosar de urmărire al Securităţii făcut pe baza unor “surse”, prieteni şi vecini. Reeducarea consta în masacrarea personalităţii prin bătăi zilnice, pentru că părintele făcea deseori greva foamei, fiind foarte firav, era bătut la degete, numai spun că familia celui “reeducat” era prigonită.
După cum avea să mărturisească părintele Gheorghe Calciu, reeducarea făcută de Securitate a înseamnat “o lucrare satanică”. De multe ori alegea să protesteze făcând greva foamei ca să se dezintoxice pentru că i se puneau droguri în mâncare.
Cazul părintelui Gheorghe Calciu avea să-l exaspereze pe Ceauşescu pentru că a declanşat un adevărat scandal internaţional. Mai mulţi senatori americani se interesau personal de părintele Gheorghe Calciu.
Ceauşescu i-a dat şansa să semneze o cerere de graţiere, pe care părintele a refuzat s-o semneze pentru că asta ar fi însemnat, în concepţia lui, recunoaşterea unei vini, ori părintele în faţa lui Dumnezeu se considera nevinovat.
Asta înseamnă să fii în ecuaţie cu Securitatea ca turnător, eşti un criminal al democraţiei.
Când un criminal al democraţiei este preşedinte într-o ţară mai bine de zece ani, senator, ministru, primar al capitalei şi europarlament, înseamnă că s-au terminat toate sensurile democraţiei europene.
Este subiectul anului care abia acum începe, dar povestea asta nu are cum să se termine fără o răspundere penală. Prezenţa lui Băsescu în parlamentul european este crima democratică a lumii chiar dacă până la sfârşit Traian Băsescu va apărea dan călare pe un cal, cu toate ordinile primite de la Ordinul Republicii Italiene, până la Ordinul Ştefan cel Mare, cu toate decoraţiile pe piept din toată activitatea sa politică, el în realitate va fi tratat în lume ca un dan călare pe un câine. Toate aceste tinichele îi vor fi retrase. Ruşinea acestui fost preşedinte va fi fără margini.
Sunt curios dacă minunatul candidat PMP, “preşedintele învăţător” Thedor Paleologu va mai candida sub aripa lui Traian Băsescu la preşedinţia României, perspectivă de neimaginat pentru orice om de bun simţ.
Teoretic ar trebui să candideze ca independent, dar e posibil să-şi ducă destinul de bufon ieftin până la capăt.
