CUPA FLOARE DE COLŢ – Ediţia a VI-a
Urmându-şi tradiţia, în perioada 15-17 octombrie 2021, Asociaţia
Ecologică Floare de Colţ, cu finanţare din partea Direcţiei Judeţene
pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, va susţine activităţile practice ale
proiectului CUPA FLOARE DE COLŢ – Ediţia a VI-a
Un concurs tematic cu probe de turism montan specializat, în Munţii Bucegi/Leaota – Complex Agrement Tabăra Căprioara.
La concurs vor participa 10 echipe de câte patru tineri, din judeţul
Dâmboviţa, reprezentând unităţi de învăţământ sau ONG-uri.
Printre probele de concurs se numără: drumeţie montană, speologie,
orientare turistică, căţărare sau coborâre în rapel, activităţi de
ecologizare şi probe teoretice specifice.
Proiectul va fi a 97-a etapă a programului Asociaţiei Ecologice Floare de
Colţ Natura ne învaţă primii paşi în viaţă, program care a implicat
până în prezent, peste 4600 de persoane în cei unsprezece ani de la
înfiinţarea asociaţiei.
Vă aşteptăm alături de noi! Informaţii suplimentare la tel: 0722 689911
Bocanciu Ileana – Preşedinte AEFC – Coordonator proiect
Este o organizaţie neguvernamentală, asociaţie cu personalitate juridică de drept privat, cu scop nepatrimonial, independentă, organizată potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 26 / 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi a Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
AEFC face parte din Grupul de Acţiune Locală „Bucegi-Leaota”, este membră în Fundaţia Judeţeană pentru Tneret Dâmboviţa şi a avut în custodie Rezervaţia Naturală Paleontologică Plaiul Domnesc în perioada 21 aprilie 2011 – 28 februarie 2013.
(comunicat primit de la Bocanciu Ileana pe email-ul redacției)
Ileana Bocanciu Tel: 0722 689911, 0245 774508
http://asociatiafloaredecolt.
http://ileanachindia.blogspot.
http://chindiajurasicpark.