Când a devenit pe 22 septembrie2022 prim ministru în Uk – Liz Truss a rostit câteva cuvinte în faţa camerelor de luat vederi.
Ea a promis că va tăia taxele pentru corporation tax (impozitul pe profit pentru corporaţii) pentru a stimula întreprinderile să creeze locuri de muncă şi va plafona preţul la energie electrică şi gaze pentru populaţie pe tot parcursul iernii.
Liz Truss s-a declarat fan al Margaret Thatcher, prima femeie britanică prim-ministru şi de fapt prima femeie prim-ministru din Europa. Aceasta a făcut aproape la fel când a ajuns la putere.
Când a fost întrebată de unde va lua banii, Liz Truss a declarat cu nonşalanţă că se va împrumuta chiar şi în condiţiile în care Marea Britanie are deja o datorie publică periculoasă de 100 % din PIB.
A doua zi, lira sterlină a căzut ca un avion fără aripi de pe cer, a căzut ca un bolovan şi s-a oprit la 1.07 $ câteva zile mai târziu. Practic pe piaţa internaţională, pe 27 septembrie, dolarul era asemenea lirei.
Primii care au explodat au fost analiştii financiari care au declarat că este prima oară în istorie când s-a întâmplat aşa ceva, ceea ce este fals, pentru că după al doilea război mondial lira sterlină era jumătate de dolar, marii afacerişti din UK reprezentând corporaţiile care exportau în America, aveau tot interesul ca bussiness-ul lor să fie exprimat într-o monedă puternică.
Ei încasând în dolari, aveau toate motivele să păstreze această valută puternică pentru că ei cheltuiau dolarii în Marea Britanie şi un raport bun în favoarea dolarului îi îmbogăţea şi mai tare.
Ceea ce nu ştie Liz Truss care are un orgoliu nemăsurat, ea întărindu-şi declaraţiile a doua zi când Banca Angliei şi-a chemat administratorii în regim de urgenţă pentru a calma piaţa, este că Margaret Thatcher nu a tăiat taxele, aproape că le-a dublat.
Ea a tăiat un pic din corporation tax, considerată taxa bogaţilor, dar a ridicat VAT (TVA) de la 9 % la 15%, lovindu-i cu taxa pe toţi, şi pe bogaţi şi pe săraci. A dat cu toporul la temelia taxelor. Margaret Thatcher, “Doamna de fier”, prietenă cu dictatorul Pinochet, un prim ministru care a trebuit să facă faţă războiului cu Argentina, mişcărilor insurgente din Irlandade Nord, grevelor minerilor pe care le-a spart pur şi simplu prin bătaie. Dacă azi întrebi unioniştii despre Margaret Thatcher, toţi îţi vor spune că a fost o psihopată.
Dar să revenim la Liz Truss care provine dintr-o familie de militanţi, mai întâi fiind laburistă a ajuns la conservatori fiind un mare fan al Margaret Thatcher care era şi ea conservatoare. Aruncând în spate orice precauţie, ca prim ministru ea a declarat în faţa unei pieţe deja tulbure datorită războiului din Ukraina că va tăia taxele corporaţiilor şi va susţine populaţia pe timpul iernii plafonând preţurile la energie, nu mai spunem ce fel de energie.
Când tai taxa unui bogat, nu-l faci să nu mai poată dormi de dragul celor care au nevoie de un loc de muncă. Să spunem altfel – dacă reduci impozitul unui om care se îmbogăţeşte în fiecare zi deja fiind foarte bogat, nu îl stimulezi în niciun fel să facă locuri de muncă, îl stimulezi să se îmbogăţească şi mai tare. Locurile de muncă nu apar ca ciupercile după ploaie. Ele apar destul de greu şi numai în cazul unor afaceri cu tradiţie. Iar marea problemă a guvernanţilor de oriunde este nu ceea ce faci cu taxele, dacă le tai sau tragi de ele să le faci mai mari, ci ceea ce faci cu salariile.
Ce se întâmplă acum în England? Banca Angliei care avea următoarea şedinţă acţionarilor în noiembrie, şi-a chemat toţi acţionarii şi administratorii în regim de urgenţă şi a investit în piaţă. Cum? Pur şi simplu a cumpărat certificate de stat, hârtii din datoria statului ceea ce a făcut ca piaţa valutară să se calmeze; pe 3 octombrie pound-ul era 1.11 $, dar după ce s-a calmat piaţa valutară, s-a prăbuşit piaţa mortgage (piaţa creditelor ipotecare). Incredibil, englezii cu credit la bancă pentru cumpărarea de locuinţe s-au trezit cu ratele dublate.
În England sunt nişte centre de media care pun accent pe conversaţiile cu ascultătorii – cum este “Leading Britain’s Conversation”. În fiecare seară în direct, am auzit oameni disperaţi, oameni furioşi, oameni plângând de ce li se întâmplă asta? Iar concluziile tuturor moderatorilor s-au îndreptat spre declaraţiile primului ministru Elizabeth Truss.
Numai după declaraţiile ei, pound-ul s-a prăbuşit. Dacă ar fi tăcut, nu s-ar fi întâmplat asta. “Dar cine este Elizabeth Truss? s-au întrebat ascultătorii. De unde a venit proasta asta? Mai bine tăcea. Cine a ales-o?”
Haideţi să ne imaginăm că investitorii ascultă discursul Elizabethei Truss când promite că vă tăia taxele şi va plăti pentru toată lumea o subvenţie de energie. Aceşti investitori se pot afla într-un club din America, într-un restaurant de lux, pentru că acolo sunt banii lumii, sau se pot află în apele Atlanticului dacă ar fi să folosim o fabulă şi i-am imagina ca pe nişte rechini în jurul unei insule.
Să presupunem că rechinii care au împrumutat Marea Britanie până ea a ajuns la o datorie publică la 100 % din PIB, stau cu burta la soare undeva pe nişte insule în Atlantic şi beau nişte cocteiluri cu nişte căprioare pe plajă şi deodată aud la televizor cum prim-ministrul Marii Britanii vrea să se împrumute. “Cum, iar? spune tata rechinilor, păi abia am împrumutat-o, ştiţi ceva, ia mai bine să ne îmbogăţim pentru câteva generaţii de acum încolo şi să prăbuşim pound-ul la nivelul dolarului dacă tot are o aşa nevoie de bani.”
Într-adevăr o mare cantitate de bani pur şi simplu s-a evaporat din băncile englezeşti. Veniturile băncilor au scăzut dramatic şi de aceea bancherii au început să le recupereze din piaţa mortgage, adică de la fraierii care s-au împrumutat la bancă pentru a avea o locuinţă. Efectul este imens, este catastrofic şi cineva va trebui să răspundă. În mod normal, primul ministru care abia a fost investit, ar trebui să-şi dea demisia şi să plece acasă.
Pur şi simplu cred că e nevoie să fie anchetată. Nici un prim-ministru englez în istorie nu a făcut asemenea, nici nu ştiu cum să-i spun, nu este vorba de gafă, este vorba de o prostie care a explodat la temelia sistemului financiar britanic. Situaţia în Anglia este foarte-foarte albastră. Când munceşti 12 ore pe zi, nu prea mai ai timp să te uiţi la televiuzor să vezi ce se mai petrece prin ţară.
Abia ai timp să faci un duş şi să dormi pentru că eşti deja rupt de muncă iar când te trezeşti când îţi dai seama că mai ai o oră de stat cu familia ta înainte să te duci la muncă, te poţi considera un om fericit.
De câtva timp în England este o grevă a sindicatelor de la căile ferate care nu se mai termină. Acum au anunţat o grevă generală la căile ferate. Ieri însă ducând-mă la New College Swindon am aflat că şi profesorii sunt în grevă, iar în următoarele două luni, Royal Mail anunţă două săptămâni de grevă generală ceea ce înseamnă de fapt o încremenire a societăţii britanice, mai ales că toată corespondenţa HMRC (Fiscului) va fi îngheţată.
Când Fiscul nu mai comunică ţării, este ca şi cum ai un sistem financiar rupt de contribuabili. În Anglia nu se poate duce nimeni la trezorerie să plătească impozitele cu banii în mână.
Toate plăţile sunt online, dar aceste plăţi sunt condiţionate de nişte calculaţii pe care în majoritatea cazurilor HMRC le trimite prin poştă ca şi cecurile care trebuie încasate dacă e cazul dacă s-au plătit taxe mai mult decât era nevoie. Este o situaţie foarte albastră care arată exact ceea ce trebuie să arate – o economie care suprapune nişte dorinţe nelimitate peste nişte resurse din ce în ce mai puţine.
Nu contează taxa, cât salariul, banul pe care-l duci în buzunar spre casă când eşti rupt în gură de muncă şi te gândeşti dacă se merită. Nu m-am considerat niciodată un mare analist financiar, am făcut studii economice pentru că am fost nevoit să supravieţuiesc într-o ţară străină, dar în condiţiile actuale, lira se va duce acolo unde-i este locul, uşor sub dolar, în cel mai optimist caz despre care eu recunosc că este o creaţie de eprubetă.
