Când a apărut Banca Angliei în 1694, regele William strângea bani pentru război. Numai în câteva zile, cheta depăşise 70.000 £. Vistiernicul l-a sfătuit pe rege să transforme cheta în bancă mai ales ca sumele subscrise creşteau semnificativ de la o zi la alta. Înfiinţarea Bank of England s-a produs după o şedinţă a primilor investitori printre care era şi filozoful John Locke.
Când s-au înregistrat primele subscrieri în monede străine, a apărut o problemă – cursul valutar. Guvernatorul băncii dar mai ales trezorierii regelui şi au dat seama că stabilirea cursului valutar este o problemă vitală atât pentru monarhie dar şi pentru stat. Cel care stabileşte cursul valutar are o putere nemăsurată şi poate deveni foarte periculos, mai ales dacă este influenţat de o putere străină.
De aceea, pentru a se evita orice formă de monopol, orice bănuială de corupţie, s-a stabilit încă de la început un set de reguli care sunt în vigoare şi astăzi. În primul rând numai regele are dreptul să bată monedă, moneda este numai şi numai a regelui, pusă în circulaţie sub autoritatea Bank of England care licenţiază băncile în Anglia controlându-le registrele şi tezaurul, fără a avea însă niciun fel de monopol pe piaţă. Orice bancă poate aduna câtă lichiditate doreşte.
În Marea Britanie, de la înfiinţarea Bank of England, până astăzi, atenţie este interzis orice fel de comision interbancar. Cu alte cuvinte dacă faci un transfer bancar în Anglia, Scoţia, Irlanda sau Ţara Galilor, nu se percepe niciun fel de taxă. În felul acesta băncile sunt pe aceeasi linie de start când începe perioada contabilă. Nimeni nu este avantajat. Mai mult, sunt reglementate mijloace avantajoase pentru contribuabili cum sunt conturile ISA (Individual Savings Account) în care poţi să depozitezi lejer 20.000 £ fără niciun fel de impozit. Unele bănci atrag clienţii cu o sumă mai ridicată, angajându-se să plătească impozitul contribuabilului pentru sume chiar mai mari de 90.000 £. Din aceste considerente băncile sunt orientate spre exterior ca nişte tunuri într-o corabie. Cu adevărat băncile sunt motoare ale statului care înaintează ca un vas de luptă. Băncile supravieţuiesc în Anglia doar dacă ştiu să câştige pe bursa internaţională, dacă nu ştiu să facă afaceri, ele dispar. De aceea nu sunt aşa multe ca în România.
Să încercam un izomorfism şi să transferăm sistemul bancar englez în România. În primul rând vom avea o problemă de costuri. Dacă o bancă din Anglia îţi ia 6£ pe lună cheltuieli de administrarea contului, în România cheltuielile cu un cont curent pot fi de 10 sau chiar de 100 de ori mai mari, pentru că în spatele unui cost atractiv de administrare modic de 1 E de exemplu se ascund comisione de depunere, înregistare, ridicare numerar, comisione de transferuri bancare, comisioane de asigurări şi comisioane de risc, asigurări de viaţă şi asigurări de locuinţă şi mai ales comisionul fondului de garantare care implică direct Banca Naţională a României care face contul curent insuportabil.
În afară de aceste costuri care te îndeamnă să-ţi iei banii şi să-i îngropi în ogradă sub cuşca câinelui, decât să-i duci la bancă, transferul nostru de sistem este imposibil pentru că Anglia are o piaţă liberă, pe când România are o piaţă monopol.
Ca să înţelegeţi monopolul bancar românesc, e nevoie de conceptul speculaţiei financiare. Speculaţia este un atribut al inteligenţiei, mai ales dacă ea este financiară şi nu neapărat filozofică. Ca să reuşeşti speculaţia financiară ai nevoie şi de un dobitoc, sau altfel spus de un ţap ispăşitor pentru că de fapt reuşita unui speculant este tragedia unui om care pierde totul. Să ne imaginăm speculaţia financiară ca pe un balet. Să nu-i mai chemăm pe toţi prim-miniştrii pe care i-am avut după Revoluţie, pe toţi directorii de bancă, pe toţi guvernaţii, să-i chemăm pe Mugur Isărescu, cel mai longeviv guvernator din lume şi pe minunatul lui consilier, apărător strategic al monedei naţioanale, domnul Adrian Vasilescu.
Ei tocmai interpretează pe o scenă europeană a investitorilor, un balet şi după multe piruete şi speculaţii financiare de efect, nimeni nu aplaudă, nimeni nu dă un ban găurit. Atunci speculaţia, adică baletul se îndreaptă în mod natural spre contribuabilul român care are un curs valutar stabil teoretic. După aruncări şi prinderi repetate, după piruete şi salturi de efect la trapez, plini de sudoare, cei doi balerini reuşesc să stârnească ropote de aplauze printre contribuabilii români care vin în mare grabă cu banii de acasă în braţe. În ciuda unei economii chinuite, naţiunea românească are un curs valutar stabil şi oamenii pot bănui mai bine viitorul.
Şi acum să dăm la o parte masca minunatei speculaţii financiare şi să privim uşor contribuabilulul strivit de politica Băncii Naţionale care sub nicio formă nu poate fi considerată un motor al statului. Realitatea crudă arată că este un motor al spolierii investitorului român, atlfel nu se explică cvasineîncrederea în bănci a românilor printre care sunt şi români neobişnuiţi care nu suportă băncile pur şi simplu şi sunt alergici la contul de bancă, nu au cont bancar în declaraţia de avere.
Îl putem aminti pe Teodor Meleşcanu care primeşte totul, dar absolut toate veniturile cash, fără ajutorul niciunei bănci. Să privim mai atent speculaţia financiară care a creat un mit al băncilor şi care i-a adus domnului Isărescu “Meritul Industrial şi Comercial” în grad de Mare Ofiţer pentru”cea mai spectaculoasă creştere de după cel de-al Doilea Război Mondial”, ordin oferit de Traian Băsescu, poate cel mai mare trădător de neam de pe planetă. Domnul guvernator nu poate tipări bani, nu poate forţa limitele unui deficit bugetar, dar poate creea un monopol de 10 bănci care tranzacţionează între ele moneda naţională în numele unui profit exprimat printr-un comision.
Cu alte cuvinte, leul dintre bănci este un altfel de leu decât cel din buzunarele unor siderurgişti chinuiţi care se îndreaptă obosiţi spre bodegă după o zi de muncă. Unele bănci au un comision mai mare, altele mai mic, unele vând leul mai ieftin, altele vând leul mai scump sau altele nu dau niciun ban găurit pe leu şi fac tranzacţii numai în valută şi gata. Când am luat comisioanele acestor bănci şi am făcut o medie aritmetică a lor, dacă am luat acest rezultat şi l-am introdus într-un contract de împrumut chiar în dobândă am creat o bombă cu ceas.
Contractul meu poate aruncă orice contribuabil în aer indiferent de condiţiile pieţei, indiferent de criză. Băncile în România nu păţesc nimic. Să ne înţelegem, Banca Naţională nu calculează acest indice de interschimb. Îl calculează agenţia Reuters, dar poate să-l calculeze şi un repetent din ultimul liceu industrial românesc, când are în faţă toată ecuaţia deja scrisă şi cu rezultatul de completat după egal. În Anglia un asemenea monopol ar desfiinţa sistemul politic, dar în România sistemul politic nu are nimic pentru că primeşte exact ce vrea, exact cât are nevoie. O astfel de politică deşi este preţuită cu cele mai înalte ordine de către putere, a pierdut complet propriul control.
Nu aş vrea să folosesc cuvinte mari, dar este o politică împotriva naţiunii române. Niciun contribuabil nu este fericit în România. Cvasimajoritatea se simte jefuită. După ce plătesc mai mult să scape de rate, ei află că rata creşte în ciuda scăderii debitului. Este absurd. Este împotriva oricăror reglămentări bancare europene care pun în inima creditului încrederea şi protecţia consumatorului. Bine, guvernatorul României, a muncit mult tare pentru această speculaţie, de asta a şi primit cele mai înalte distincţii şi a fost numit membru corespondent al Academiei Române. Nu există om de ştiinţă român în viaţă care să aibe meritele lui Mugur Isărescu, dar nici nu cred că a existat vreodată o personalitate mai preţuită în istoria academismului de la Titu Maiorescu încoace.
Efortul nepreţuit în lupta pentru stabilitatea cursului valutar al României, nu l-a împiedicat să ajungă un mare investitor în industria vinificaţiei şi niciun mare academician. E timpul să plece liniştit spre casă şi să lase politica Băncii Naţionale în pace pentru că ne-a umplut de sânge. Ne-a distrus. Acest monopol şi această politică financiară trebuie să înceteze acum. În acest moment. În numele democraţiei, această politică trebuie descurajată acum prin orice mijloace, altfel Banca Naţională ne va vinde orice speranţă în cea mai săracă piaţă din lume în care şi câinii se vând mai bine.
