În perioada septembrie – noiembrie, asociația culturală ARPRO va relua activitatea Școlii Populare Arpro, un proiect educațional dedicat copiilor români din Italia, lansat în 2018 și finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Școala Populară ARPRO se naște din exigența de a crea o realitate în comunitatea românească din Roma, pentru a preveni marginalizarea și a oferi un sentiment de apartenență culturală copiilor români din Italia și familiilor acestora.
La Școala Populară ARPRO ne dorim ca noua generație de copii români din Italia să aibă ocazia de a descoperi România, de a o promova și pentru a menține relațiile cu membrii
familiei din România.
Școala ARPRO este un loc de întâlnire, de regăsire a identității, de descoperire a propriei origini, de învățare a limbii române în mod corect și atractiv, un loc de descoperire și formare a aptitudinilor și a atitudinilor, un loc în care copiii se pot pregăti efectiv pentru viață și pentru o iminentă întoarcere în țară.
Proiectul se împarte în două secții: ARPRO Summer Camp, o tabără de vară cu program zilnic full time în perioada vacanței și Atelierele ARPRO, care se desfășoară la sfârșit de săptămână, pe tot parcursul anului școlar.
Activitățile se desfășoară în sălile adiacente bisericii S. Anastasia din Genzano, în spațiile Institutului S. Luigi Versiglia din Genzano și în sălile bisericii S. Felice da Cantalice din Roma.
Elevii vor participa la activități în parteneriat cu: Școala Gimnazială ”Elena Negri” din Costache Negri (Galați), Școala Gimnazială n. 10 ”Dimitrie Sturdza” din Tecuci,
“Muzeul de pânze și povești” din satul Mândra (Făgăraș) și Clubul Copiilor din Avrig (Sibiu).
După vacanța de vară, în care mici și mari și-au pus la încercare cunoștințele de limba română vorbind cu rude, prieteni și foști colegi, Simona, Mihaela, Alina și Alexandra
sunt gata să reia memorabilele ateliere în limba română din Roma.
La ARPRO, profesori cu experiență decenală și profesioniști în alte domenii (psihologie antropologie, comunicare) și-au unit forțele pentru a crea opt ateliere cu metode moderne și atractive, learning by doing.
Bineînțeles, fiecare ediție are și multe surprize. Din toamnă, cele opt ateliere ARPRO se vor completa cu un nou Atelier de Muzică și canto coral, care va fi găzduit în fiecare vineri, de Ambasada României în Italia cu sediu în Via Nicolo Tartaglia din Roma.
Atelierul are ca obiectiv crearea unei noi grupe a Corului de copii Cantus Mundi Roma care face parte din programul național Cantus Mundi Romania, cel mai ambițios program de integrare socială prin muzică, finanțat de către Guvernul României, la care sunt înscriși peste 60.000 de copii din 1670 de coruri din România.
Înscrierile se vor deschide curând, iar numărul copiilor va fi limitat, pentru a asigura o bună desfășurare a activităților. La Școala Populară ARPRO se poate participa și ca adult, prin programul de voluntariat.
Dacă ai peste 18 ani și ești curios să afli ce se petrece la noi, sau dacă trebuie să faci o cercetare în domeniul educației și crezi că te putem ajuta, vei găsi un formular pe site. Urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru ultimele știri, înscrieri și evenimente.
Comunicat de presă trimis redacției de către ARPRO