Islanda se mîndrește cu o varietate de peisaje care inspiră curioșii să le exploreze; de la ghețari uriași la deșerturi vulcanice. Peșterile glaciare se află printre multele minunății naturale care îți taie răsuflarea, oferind posibilitatea de a observa o lume tăcută, rece și iluminată într-un mod unic.
Peştera de cristal Svmnafellsjvkull este situată în Parcul Naţional Skaftafell din Islanda, în partea de sud a insulei vulcanice cu acelaşi nume și s-a format din calote de gheaţă. În timp, de-a lungul secolelor, aerul din gheaţă s-a comprimat, iar efectul a fost unul remarcabil: pereţii peşterii de gheaţă par a fi coloraţi în albastru. Efectul este similar cu cel întîlnit pe fundul oceanului, unde apa limpede pare a fi albastră.
Această minune a naturii este situată în vîrful celui mai înalt vulcan activ din Islanda, Vrffajvkull, la o altitudine de 2.100 de metri.
Peştera are 46 de metri lungime şi aproape 5 metri lăţime, iar turiştii care o vizitează pot auzi sunete în interiorul acesteia, de fiecare dată cînd calotele de gheaţă sau cristalele îngheţate se mişcă.
Peșterile de ghețar sunt atracțiile Islandei în lunile de iarnă. Ele sunt structuri temporare care apar pe marginea ghețarilor și arată magnific în interior. Pestera Skaftafell este situată pe laguna înghețată a ghețarului Svinafelljökull din Islanda. De-a lungul secolelor, vechea gheață a fost comprimată aici în așa fel încît, practic să nu conțină bule de aer.
Absența aerului arată că gheața absoarbe practic toată lumina soarelui, cu excepția fracției sale albastre, care este vizibilă cu ochiul liber în interiorul peșterii. Dar această gheață albastră poate fi văzută doar în anumite circumstanțe, de exemplu, iarna, după perioade lungi de ploi, cînd stratul de suprafață al ghețarului este spălat. O astfel de lumină poate fi văzută în multe alte peșteri de gheață pe aisbergurile plutitoare.
Ghețarii sunt tăiați de tuneluri verticale și orizontale. Procesul de formare al acestora începe de obicei în lunile de vară, iar accesul la ele este cel mai adesea posibil numai iarna.
În cazul tunelurilor verticale, începutul formării lor se face printr-o mică crăpătură de pe suprafața ghețarului în care pătrunde apa, care, centimetru cu centimetru, sapă o spirală, numită moara de ghetar.
Există mai multe posibilități de cădere a apei în spărtură care taie tuneluri orizontale. Ele pot apărea după ce moara ajunge la baza ghețarului (adică suprafața de sub gheață), iar apa care curge prin ea începe să „împingă” în lateral. Un alt motiv pentru formarea tunelurilor este activitatea geotermală de sub suprafață, care face ca ghețarul să se topească de jos.
În lunile calde, tunelurile sunt umplute cu apă care se topește, transformîndu-le în rîuri subacvatice. Dacă tunelul ajunge la granița ghețarului și îl străbate, apa iese la suprafață. Abia după răcire, gheața încetează să se topească, lăsînd în urmă coridoare goale.
Peșterile sunt în mare parte inaccesibile în timpul sezonului de vară: în primul rînd, acestea sunt de obicei umplute cu apă și chiar dacă nu ar fi, temperatura ridicată le face instabile și se pot prăbuși în orice moment.
Merită subliniat aici că peșterile ghețarilor sunt adesea creații temporare. Doar unele dintre ele durează ani de zile, iar multe există doar pentru o perioadă. Deci nu avem niciodată garanția că vom putea vedea aceleași peșteri pe care le-am văzut în fotografiile făcute de turiștii de anul trecut, nici chiar pe cele făcute de cîteva luni.
De fiecare dată cînd ghețarul se deplasează chiar și cu un milimetru în contact cu o rocă solidă, se poate auzi un scrîșnet puternic.
În octombrie, ghizii pleacă spre ghețar pentru a evalua situația. Ei verifică ce peșteri sunt disponibile pentru vizitare și unde este gheața instabilă – și numai pe această bază pregătesc planuri de călătorie pentru sezonul viitor.
În mod ideal, gheața, care ca și apa absoarbe lumina roșie, ar trebui să strălucească în albastru. Totuși, acest fenomen este rar și de scurtă durată, deoarece gheața formată după înghețarea apei conține bule de aer și crăpături care împrăștie lumina.
Excepție face gheața glaciară, care este influențată de procesul de formare în timp. Primul strat de zăpadă apare primul, apoi un alt strat îl acoperă și apoi vin din ce în ce mai multe straturi, unele peste altele. După colectarea masei corespunzătoare, straturile superioare încep să preseze straturile inferioare, iar acestea de fapt scad în volum, se cristalizează și în cele din urmă se transformă în gheață.
Raportul dintre zăpadă și gheață formată din ea este egal 10 la 1, adică z/ 10 cm de zăpadă produc 1 cm de gheață. De-a lungul timpului, ghețarul urcă încet – în acest timp partea sa inferioară este constant presată de straturile superioare și noi de zăpadă.
Datorită forței presiunii, toate elementele care pot difuza lumina dispar treptat din gheață. Este un proces lung care poate dura secole. Cînd vedem un bloc albastru de gheață sau un fragment albastru de ghețar, putem fi siguri că este format din vremuri străvechi.
Cînd gheața glaciară este desprinsă de toate elementele care difuzează lumina, ea poate deveni albastră și uneori chiar turcoaz.
Neobișnuit – Islanda are și ghețari negri – sau cel puțin așa arată ei de la distanță. Totuși, dacă ne apropiem de ei, vom vedea pe suprafața lor, dar în interior, mici boabe de praf. Este cenușă vulcanică care a căzut pe un ghețar în timpul uneia dintre erupții și apoi a fost acoperită cu zăpadă pentru a ajunge în interiorul gheții. Observînd dungile negre de pe fundul ghețarului, putem presupune cu siguranță că aceasta este o rămășiță a unei erupții de acum sute de ani.
Peșterile de ghețar nu sunt la fel cu peșterile de gheață. Peștera ghețarului se formează direct în ghețar, iar peștera de gheață este o peșteră obișnuită în interiorul căreia rămîne gheață (chiar și pe tot parcursul anului).
Un exemplu de peșteră de gheață în sezonul de iarnă este tunelul de lavă Raufarhólshellir, care este umplut cu stalactite și stalagmite de gheață în această perioadă.
Peșteri din ghețarul Kötlujökull, care s-au format direct deasupra vulcanului Katla, sunt accesibile tot timpul anului.
Ele se caracterizează prin prezența unei cantități mari de culoare neagră, care, așa cum am menționat deja, este legată de activitatea vulcanică (și Katla este unul dintre cei mai activi vulcani de pe insulă).
Kötlujökull face parte din al patrulea ghețar ca mărime din Islanda Mýrdalsjökull. Peșterile de cristal sunt o minune a naturii și reprezintă o mare mîndrie pentru islandezi.
