România anului 2019 se deschide fantomatic cu ”oraşele gri mai înalte la şosea să nu se vadă foamea”. De foame parcă s-au mai înălţat puţin, sau poate din pricina drumurilor în ruină, par mai înalte.
Aceste blocuri gri au trecut în timp de la o bancă la alta. În majoritatea lor proprietari după evenimentele din decembrie 1989, acum românii fericiţi sunt chiriaşi, iar ceilalţi au conturile blocate, pensiile proprite şi viitorul amanetat, adică sunt distruşi.
Oricum natura ţine cu românul ca întotdeauna. Alungaţi şi din casele închiriate, pe care le-au avut cândva în proprietate, mulţi vor fi nevoiţi să ia calea codrului, calea pădurilor deja tăiate, vândute ca rumeguş. Natura este de partea românilor.
Sătui de aşteptare la cozile nesfârşite de pe Valea Prahovei, şoferii au luat-o pe arătură, pe luncă, de-a lungul râului, astfel a apărut o nouă autostradă naturală care are toate şansele să funcţioneze din plin fără fonduri europene, dacă nu plouă prea tare.
Cum guvernul a început o nouă perioadă fiscală fără buget, adică fără niciun plan, fără niciun fel de prognoză, ca un om care merge unde vede cu ochii închişi, e foarte posibil ca mai devreme sau mai târziu şi această „autostradă” să fie taxată.
Faptul că o minte interjudeţeană ca Dragnea a pus problema Roborului, înseamnă că aceasta a devenit deja un fenomen. În România în general erorile şi greşelile sunt observate abia când devin catastrofice, adică dezastre.
Culmea este ca Roborul, inventat de Mugur Isărescu ca un instrument financiar de stabilitate a cursului valutar, a spoliat epic deja două generaţii de contribuabili, ratele românilor care şi-au luat case aproape triplându-se deşi debitul a scăzut.
Chiar dacă fac eforturi disperate să-şi plătească mai repede datoriile, acestea în loc să scadă cresc şi datorită comisioanelor ascunse, a asigurărilor, a comisioanelor de administrare, de depunere sau retragere şi mai ales datorită taxei de fond asigurator, încasată in fiecare an, exact pe 1 ianuarie de Banca Naţională a României, ca o “taxă de şmecher”.
Această taxă, deşi ar trebui plătită de bănci, este debitată în contul contribuabilului, care începe anul de fapt cu o nouă rată de plată, a treisprezecea. Roborul care hrăneşte sediile mamut ale băncilor româneşti, sau mă rog ale celor care activează în Romania, oferă însă un avantaj important în stabilirea deficitului, adică oferă un avantaj important Puterii.
Diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetare vor trebui exprimate până la urmă într-o monedă. Pentru ca România în acest moment să aibe un deficit mai mic de 5 % cel mai simplu ar fi să fie exprimat în yuani sau în ruble.
O înţelegere cu Putin l-ar ajuta pe ministrul finanţelor să găsească cifrele corecte dintr-o scădere sau, mă rog, cifrele care-i trebuie.
Să facem o scurtă istorie a Roborului care în niciun caz nu trebuia impozitat, trebuia pur şi simplu şters cu buretele din gândirea financiară, trebuia interzis.
Să interzici Roborul înseamnă să ai o strategie monetară a ţării şi să-l trimiţi pe Mugur Isărescu acasă cu toate teoriile riscului economic.
Dragnea nu are un om deocamdată în locul lui Mugur Isărescu, nu pentru că nu ar găsi un tip deştept în PSD, ci pur şi simplu că nu are o gândire financiară de asemenea anvergură şi nici nu s-a gândit, la putere fiind, că va trebui să conducă o ţară.
Una este să furi o ţară, alta e să o conduci. Istoria Roborului este istoria unei mlaştini, o instabilitate totală. Nu ştiu dacă-şi mai aminteşte cineva în 2005 când s-a trecut la noul leu, de fapt al patrulea leu, în relaţia cu European Exchange Rate Mechanism, când magazinele au fost obligate să afişeze preţurile în lei grei şi uşori, noi şi vechi, să nu fie derutată lumea, Mugur Isărescu a promis atunci că în 2018 vom trece la Euro.
Această promisiune a fost uitată cu totul. În momentul în care este întrebat când vom trece la moneda europeană, Mugur Isărescu nu are alt răspuns – “vom trece la Euro, când ne vom rezolva problemele”, dar de la fraza asta încolo pur şi simplu începe o zonă de tăcere totală.
Este o perdea de fum care înăbuşă formele. Se pune problema care probleme trebuie să le rezolve România înainte de trecere la Euro, problemele filozofice, metafizice, sociale, problemele economice?…
Mugur Isărescu nu avansează nicio dată precisă în ultimul raport către Banca Centrală Europeană. Cel care avansează o dată este Liviu Dragnea care prevede şamanic că vom fi plătiţi în moneda europeană în 2024, aşa cum a prevăzut şi minunatele autostrăzi pe care încă şoferii întorşi din concediu de pe Valea Prahovei, le visează, strângând din dinţi, înjurându-le.
În Anglia, speculaţiile pe marginea monedei naţionale sunt interzise, pur şi simplu nu există comisione interbancare la niciun fel de tranzacţie de pe teritoriul Uk.
Trebuie să repet această afirmaţie incredibilă – nu există comisioane interbancare. Nu se comisionează nicio tranzacţie financiară pe teritoriul independent al ţării, punct.
Băncile nu au voie să speculeze pe marginea monedei naţionale. Se pot împrumuta între ele, caz extrem de rar, aproape imposibil, dar nu au voie să aprecieze diferit lira. Cu alte cuvinte în Anglia, o liră din salopeta unui muncitor care se duce la muncă are aceeaşi greutate cu lira din contul bancar, indiferent câţi bani adună banca de pe piaţă.
În România, leul din buzunarul unui zidar care bea o bere după muncă într-o bodegă de cartier, este diferit de leul pe care-l are banca în stoc. Nu-i la fel de greu, banca adunând mult mai mulţi lei, îşi permite să-i cumpere cât mai ieftin când are interes să facă profit, iar alteori îşi permite să nu dea doi bani găuriţi pe ei.
Politica Băncii Naţionale o ajută şi chiar o încurajează să facă asta prin Robor.
Pentru a evita speculaţiile pe marginea monedei naţionale, Anglia are patru mari autorităţi şi o cohortă de agenţii guvernamentale antifraudă, unele dintre ele având rolul de a informa şi a educa plătitorul de taxe, cum este The Money Advice Service, care trebuie să furnizeze informaţii financiare imparţiale, corecte şi la timp oricui le cere.
Cele patru autorităţi sunt Financial Condut Authority, cu un rol important în integritatea sistemului financiar, Prudential Regulation Authority, Financial Policy Committie şi Bank Of England.
Toate aceste autorităţi conlucrează pentru transparenţă. Cursul valutar nici nu se stabileşte la banca naţională. Se stabileşte la Financial Policy Committie, cu reprezentanţi din fiecare instituţie amintită şi din guvern, iar banca doar îl afişează.
În orice caz, misiunea fundamentală a acestor instituţii complexe care pot investiga piaţa financiară în profunzime la nivel de business sau chiar de individ, pur şi simplu titular de cont, este aceea de a proteja în primul rând contribuabilul, plătitorul de taxe.
Ori în România nimeni nu s-a ocupat de protecţia contribuabilului, nimeni nu a vorbit în numele lui.
Contribuabilul a fost păcălit, fraierit, jefuit şi distrus, dar niciodată apărat, protejat, educat şi informat.
În niciun caz însă, în numele protecţiei contribuabilului, nu poate vorbi Liviu Dragnea care a confiscat statul să-şi rezolve problemele din Justiţie, la care probleme a ajuns după ce a transformat România într-o maşină de spălat bani pentru partid, angajându-şi secretarele la agenţiile de protecţie a copilului din Teleorman, falit deja pe fonduri europene evaporate într-un stil de viaţă fără frâie, un desfrâu fără margini pe bani publici şi pe taxele plătite de români, de pomană.
